Compania Gamabell Exim, care detine magazinele Meli Melo-Paris, apreciaza in prezent o cota de piata de 70-80% pe piata bijuteriilor si accesoriilor fantezie din Romania, evaluata in acest an la circa 19 milioane euro.
“Avem o cota de piata de 70-80%, care se datoreaza si numarului de 53 de magazine pe care le detinem in prezent”, a declarat, pentru Wall-Street, Dana Sofia, director de marketing in cadrul Gamabell Exim.

Reprezentantii Meli Melo-Paris apreciaza o crestere anuala de 10-15% pentru piata bijuteriilor si accesoriilor fantezie, animata de interesul publicului feminin pentru tendintele modei si imagine.

“Piata bijuteriilor si accesoriilor fantezie din Romania valoreaza circa 19 milioane euro, tinand cont ca femeia moderna, exigenta si sofisticata este informata si interesata sa investeasca in imaginea proprie”, a mai spus Dana Sofia.

Compania detine in prezent 53 de magazine, din care unul deschis in capitala Bulgariei, in august, “urmand ca urmatorul magazin din Bulgaria sa se deschida la inceputul lunii noiembrie”. Sofia a mai precizat ca investitiile de pe piata romaneasca sunt similare cu cele din sud-estul Europei, iar viitoarele locatii din Republica Moldova (Chisinau) la sfarsitul lui octombrie si in Serbia anul viitor confirma interesul populatiei feminine pentru segmentul de accesorii.

“Pana la sfarsitul anului intentionam sa deschidem 8 magazine in Romania”, adauga reprezentantul Meli Melo-Paris. Astfel, numarul magazinelor din tara va trece de 60 de unitati anul viitor. Compania a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 12,4 milioane euro, estimand pentru 2008 “o crestere a cifrei de afaceri cu peste 20% fata de anul 2007”.

Compania Gamabell Exim s-a infiintat in anul 1997, cu actionariat francez si s-a concentrat de la inceput pe furnizarea de bijuterii si accesorii fantezie. In primul an de functionare, compania a deschis 4 magazine si a avut incasari de 82.000 euro. In prezent, magazinele Meli Melo-Paris se regasesc in 19 orase, printre care si capitala Bulgariei, Sofia.

Pe piata bijuteriilor si accesoriilor fantezie mai activeaza jucatori ca La Pink sau Tria Alfa.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri