Life Care, una dintre cele mai mari companii Bio din Romania, estimeaza o cifra de afaceri de de 10 mil. euro pentru anul 2008, la trei ani de la lansare pe piata. Pentru 2009, reprezentantii companiei preconizeaza o cifra de afaceri de 15 mil. euro.
"Cifra de afaceri a Life Care pentru 2008 este estimata la 10 milioane euro. Avem 60 de angajati si peste 30.000 de mii de consultanti care primesc o treime din cifra totala de afaceri", a declarat Cristian Onetiu (foto), membrul fondator al companiei.

Tot din declaratiile acestuia reiese ca Life Care detine o cota de 70% din piata Bio romaneasca, piata ce se afla in continua crestere. “Domeniul bio este deosebit de atractiv in general, la nivel european astfel de afaceri ajungand sa reprezinte pe pietele mature deja 8% din piata de food si non-food”, mai spune fondatorul Life Care.

Acesta a adaugat ca 95% din cifra de afaceri provine prin sistemul network marketing, iar restul de cinci procente este adus de retailul clasic. Peste 60% din vanzarile companiei il reprezinta segmentul cosmeticelor.

In urma cu doua luni Life Care a inceput comercializarea produselor Bio prin reteaua Carrefour, care percepe pentru aceste produse o taxa de sub 10% dintr-una normala. Totodata reprezentantul companiei a declarat ca in urmatoarele zile vor lansa si varianta shopping on line.

In 2009 compania isi propune sa-si dezvolte reteaua de distributie in tari vecine Romaniei cum ar fi Ungaria si Bulgaria. "In primul trimestru al anului viitor vom incepe distributia in Ungaria, iar la sfartitul lui 2009 ne vom extinde si in Bulgaria", a declarat reprezentantul companiei.

Totodata, Life Care are in vedere deschiderea unei retele de magazine Bio, atat prin francize cat si prin inaugurarea unor magazine proprii, in afara celui din Timisoara. "Investitia intr-un magazin Bio Market de 80 mp se ridica la 80.000 euro. Intentionam sa deschidem trei sau patru magazine", a spus Cristian Onetiu.

Pentru 2009, compania are in vedere investitii de circa 1,5 milioane euro.

Anul trecut Life Care a inregistrat o cifra de afaceri de 3 mil. euro. Compania a fost fondata in 2005, in Timisoara, de fratii Cristian si Dan Onetiu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri