Volumul vanzarilor Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller plc, a inregistrat in ultimul trimestru din anul 2008 o crestere de 11%, in timp ce la nivel global compania a raportat o majorare a volumelor de doar 1%, evolutie determinata de actuala criza financiara.
Potrivit SABMiller, ritmul de crestere al afacerilor a fost influentat direct de scaderea puterii de cumparare a cosumatorilor, insa datorita strategiei financiare a companiei si politicii de eficientizare a costurilor, rezultatele din ultimul trimestru al anului trecut sunt in concordanta cu asteptarile producatorului.

Alaturi de Romania, SABMiller a inregistrat cresteri ale volumului vanzarilor si pe pietele din Peru, Ecuador, Polonia si Africa de Sud. La polul opus, afacerile din Columbia, Rusia si Cehia au inregistrat scaderi semnificative pe fondul scaderii cererii si a contextului economic dificil.

In luna august, directorul general al Asociatiei Berarii Romaniei, Constantin Bratu, declara ca vanzarile de bere in Romania au crescut cu 8% din ianuarie pana in iunie, fata de perioada similara a anului trecut, ridicandu-se la 9,9 milioane de hectolitri.

Din totalul acestora, membrii Asociatiei “Berarii Romaniei”, respectiv Heineken Romania, InBev Romania, United Romanian Breweries Bereprod si Ursus Breweries au inregistrat un volum al vanzarilor de 7,9 milioane de hectolitri, in timp ce anul trecut, in aceeasi perioada s-au vandut 7,3 milioane de hectolitri de bere.

Totodata, pentru 2008, reprezentantul Asociatiei estima o crestere a vanzarilor de aproximativ 7%.

In ceea ce priveste consumul de bere previzionat pentru 2008, acesta se ridica la 95 de litri pe cap de locuitor.

Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller, este unul dintre cei mai mari producatori de bere din Romania, cu o cota de piata estimata de 26,3%. Compania detine patru fabrici de bere in Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau si Brasov, avand peste 1.500 de angajati.

Marcile Ursus Breweries sunt Peroni Nastro Azzurro, URSUS, Redd’s, Timisoreana, Stejar, Ciucas si Pilsner Urquell.

Portofoliul de marci al grupului SABMiller include beri Premium internationale cum ar fi Grolsch, Miller Genuine Draft, Peroni Nastro Azzurro si Pilsner Urquell. In exercitiul financiar incheiat la 31 martie 2008, grupul a raportat un profit ajustat inainte de impozitare de 3,639 milioane de dolari si venituri de 21,410 milioane USD. SABMiller este cotata la bursele de valori din Londra si Johannesburg.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri