"In 2009, restructurarea finantarilor va fi piata cu cel mai mare potential pentru firmele de avocatura de business cu expertiza in domeniul financiar-bancar, inlocuind tranzactiile cu proiecte imobiliare si consultanta juridica privind obtinerea finantarilor", a declarat Etienne Oprea.

Reprezentantul Cozmaciuc, Puiu & Oprea a mai spus ca, in luna ianuarie, numarul solicitarilor pe care le-am primit in acest sens au crescut cu 40% fata de totalul ultimului trimestru al anului trecut.

La finele lunii iulie 2008, analistii imobiliari estimau valoarea proiectelor anuntate in Romania, numai in prima jumatate a anului, ca fiind de 14 miliarde euro, in timp ce, in 2007, cifra estimata a fost de aproximativ 20 miliarde euro, potrivit datelor citate de casa de avocatura.

O parte din acestea au fost deja lansate, cu finantari bancare in general de circa 50- 60% din valoarea proiectului, insa anul trecut a marcat stagnarea si apoi declinul pietei imobiliare romanesti, achizitiile scazand dramatic catre finele anului.

"Daca altadata o garantie imobiliara ar fi contribuit in mod semnificativ la obtinerea finantarii de catre companie, acum pare ca nicio alta garantie cu exceptia renumitului 100% cash-collateral nu se ridica la inaltimea asteptarilor finantatorului. Solicitarile de finantare si refinantare venite de la clienti, altadata dorite in mod febril de banci in goana realizarii targeturilor pe active, nu mai reusesc sa trezeasca interesul nimanui", a adaugat Etienne Oprea.

Citeste si:

El a mai aratat ca in lipsa unor creditori dispusi sa asigure sursele de finantare necesare, un numar tot mai mare de societati ajung in fata completelor de judecata, inaintand cereri de faliment.

Alte companii depun eforturi pentru a ramane pe linia de plutire, cu speranta asigurarii unui minim necesar pentru supravietuirea afacerii, insa nu la fel gandesc si finantatorii in ceea ce priveste expunerile lor pe unii clienti, altadata deosebit de importanti pentru business.

"Desi, la prima vedere, interesul mentinerii finantarilor pare sa fie mutual, contractele de credit incheiate anul trecut acum sufoca firmele care nu mai reusesc sa gaseasca surse de finantare. Creditorul va fi inclinat sa ia decizia care-l avantajeaza cel mai mult, lasand debitorul fara prea multe solutii de supravietuire si, in unele cazuri, in situatia incapacitatii de plata. Este cunoscut faptul ca, in conditii de panica, peste 90% din deciziile luate sunt gresite", a mai spus Cozmaciu, Puiu& Oprea.

Potrivit acestuia, o alternativa la incapacitatea de plata o reprezinta initierea, in comun cu creditorii, a unor seturi de masuri pentru restructurarea obligatiilor financiare ale firmei. Acordurile inter-creditori si planurile de redresare agreate de societati cu creditorii, ca solutii posibil viabile pentru iesirea firmelor din impas, incep sa capteze atentia ambelor tabere.