"Wienerberger a luat masurile necesare pentru a adapta capacitatile sale de productie la aceasta situatie. Aceste masuri fac parte din programul extins de restructurare a grupului Wienerberger in 2009 pentru a adapta capacitatile de productie locale la evolutia pietei si a cererii. Cele doua fabrici vor fi doar temporar inchise, ceea ce inseamna ca productia poate fi reluata oricand. Deocamdata, acest moment este incert si depinde de dezvoltarea viitoare a pietei", se arata in comunicatul emis vineri de Wienerberger Romania, parte a grupului austriac - cel mai mare producator de caramizi din lume.

Potrivit acestuia, nici un angajat nu va fi afectat, iar inchiderea temporara a fabricilor nu va afecta livrarile de marfa ale companiei datorita nivelului stocurilor, capacitatea Wienerberger de a furniza pe piata caramizi Porotherm nefiind limitata niciun moment.

"Piata imobiliara in Romania a scazut dramatic in ultimile luni dupa un volum record de locuinte terminate in 2008, respectiv 67.300 unitati. Motivul principal il reprezinta conditiile restrictive de accesare a surselor de finantare, atat pentru clientii finali, cat si pentru investitori. Dar cererea de noi locuinte nu a disparut. Acum, scaderea substantiala a pietei rezidentiale va crea un deficit de spatii locative ce va fi resimtit in anii care urmeaza. Sectorul constructiilor si, in particular, sectorul constructiilor de locuinte noi, are o importanta ce contributie la produsul intern brut si la cresterea ratei de ocupare a fortei de munca. Aceasta ramura a industriei poate crea mai multe locuri de munca decat oricare alta. De aceea, mentinerea stabilitatii si revigorarea acestui sector vor constitui masuri importante in combaterea crizei economice", a declarat directorul general al Wienerberger Romania, Daniel Catanas.

Acesta considera pozitive masurile pe care Guvernul Romaniei le-a introdus deja, cum ar fi reducerea TVA-ului de la 19% la 5% pentru achizitionarea unei case sau a unui apartament.

"Consideram, de asemenea, ca fiind un semnal pozitiv prezentarea recenta a programului “Prima Casa”, care ar trebui sa ofere cumparatorilor primei case sau apartament acces mai usor la credite ipotecare. Aceste masuri cu siguranta duc intr-o directie buna; cu toate acestea, impactul lor este inca incert la acest moment. Numai viitorul va dovedi daca vor fi necesare si alte actiuni pentru stimularea pe termen scurt a pietei, cum ar fi deductibilitatea taxelor pentru investitiile private in domeniul constructiei de case, pana la 50.000 euro pe an (exemplu Belgia)", in opinia lui Daniel Catanas.

Piata materialelor de constructii din Romania a avut, in 2008, o valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro, in scadere cu 10% fata de anul anterior, a declarat, in martie, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii din Romania (APMCR), Claudiu Georgescu.

Potrivit lui Georgescu, in 2008, in Romania activau 2.800 de companii in domeniul productiei de materiale de constructii, printre primele cinci de pe piata numarandu-se Lafarge, Holcim, Carpatcement, Wienerberger si grupul Macon Simcor.

Wienerberger, jucator principal pe pietele emergente din Europa, implicat mai ales in proiecte de constructii rezidentiale, a fost afectat prima data in aprilie 2008, odata cu colapsul pietei imobiliare din Marea Britanie si Statele Unite.