Angajatilor CFR Marfa, Calatori si Infrastructura, nu li se vor achita lichidarile aferente luni august decat peste doua saptamani, au declarat surse din Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
"In 15 septembrie (marti - n.r.) ar fi trebuit achitate salariile aferente lichidarii luni august, iar administratiile companiilor au anuntat ca din cauza lipsei lichiditatilor nu se vor respecta termenele", au declarat, pentru NewsIn, surse din minister.

Liderii sindicali din sectorul feroviar, au declarat miercuri, pentru NewsIn, ca ca multi salariati ai CFR au inceput sa ceara adeverinte cu care sa se duca la banca sa isi motiveze intarzierile la plata ratelor din cauza neplatii salariilor la timp.

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au declarat, marti, pentru NewsIn, ca ministrul transporturilor Radu Berceanu i-a amenintat pe directorii CFR si pe subsecretarul de stat, Constantin Axinia, ca ii va demite, nemultumit ca negocierile cu sindicatele pentru rezolvarea problemei disponibilizarilor au fost intrerupte.

Potrivit surselor, tergiversarea rezolvarii lucrurilor va duce la o situatie grea si nu vor mai fi bani pentru salarii. Berceanu le-a spus celor trei directori de la CFR si subsecretarului de stat Axinia ca trebuia sa continue negocierea cu sindicatele, pentru a putea ajunge la o negociere corecta si concreta.

De asemenea, potrivit surselor, Berceanu s-a declarat nemultumit ca directorii se complac intr-un joc de temporizare, care este in interesul sindicatelor.

Liderii sindicatelor feroviare s-au intilnit in 27 august cu conducerile companiilor CFR Calatori, CFR Infrastructura si CFR Marfa. Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva din Romania, Iulica Mantescu, a declarat, la acel moment, dupa discutiile cu MTI, ca propunerile de disponibilizari la cele trei companii CFR vizeaza un numar de peste 10.700 de persoane, urmand sa aiba loc intalniri separate cu fiecare societate pentru negocieri. Pentru CFR Calatori se va propune o diminuare a personalului cu 1.400 de oameni, la CFR Infrastructura 800-1.000 de oameni, iar la CFR Marfa se doreste disponibilizarea a 50% din angajati, adica 8.500 de oameni.

Presedintele Federatiei Miscare-Comercial, Gheorghe Popa, a declarat in 27 august ca CFR Infrastructura a propus sindicatelor desfiintarea a patru regionale, Constanta, Galati, Timisoara si Brasov, si unor subunitati ale companiei, prin care se vor elimina 1.000 de locuri de munca.
Iulian Mantescu a spus, dupa intalnirea cu conducerea CFR Marfa, ca sindicatele feroviare nu vor accepta disponibilizarile daca nu se vor acorda minimum 24 de salarii compensatorii, adaugand ca disponibilizarile ar putea avea loc dupa 1 ianuarie 2010.

Pe de alta parte, subsecretarul de stat din Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI), Constantin Axinia, a mentionat ca cele trei companii CFR nu au posibilitatea sa ofere plati compensatorii in cazul restructurarilor de personal.

Sindicatele feroviare au propus in 1 septembrie conducerilor celor trei companii CFR un set de 18 masuri pentru redresarea caii ferate si eventuala eliminare a disponibilizarilor, urmand ca raspunsul acestora sa fie primit in cursul saptamanii viitoare, raspuns care nu a mai venit.
Presedintele Federatiei Miscare-Comercial, Gheorghe Popa, a declarat, pentru NewsIn, ca sindicatele nu vor ceda sub nicio forma si vor incerca in continuare sa pledeze pentru disponibilizari numai cu protectie sociala, si anume sa le acorde cele 24 de salarii compensatorii solicitate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri