Retailerul francez Carrefour a raportat in trimestrul al treilea cea mai mare scadere a vanzarilor din Romania de anul acesta, de 11% fata de aceeasi perioada a lui 2008, pana la valoarea de 277 de milioane de euro. Pe primele noua luni, retailerul si-a subtiat incasarile cu 10 milioane de euro fata de perioada similara a anului trecut, pana la 809 milioane euro, pe fondul incasarilor mai mici realizate de unitatile vechi.
Astfel, retailerul francez a raportat o scadere de 8,1% a vanzarilor in magazinele deschise anterior lunii septembrie 2008, dar avansul unitatilor nou-deschise le-a diminuat efectul negativ, deprecierea totala a incasarilor din Romania cifrandu-se la 1,2% pentru primele noua luni.

Exprimate in lei, vanzarile din Romania au avansat cu 14,9% (curs constant) in primele noua luni, ritmul reducandu-se la 5,2% in perioada iulie-septembrie. Rezultatele companiei au fost impactate si de devalorizarea leului in raport cu euro.

Chiar si asa, rezultatele afisate de Carrefour in trimestrul al treilea sunt mai slabe decat cele de la jumatatea anului, cand retailerul francez raporta un avans de 4,8% al veniturilor pe plan local, crestere datorata extinderii cu noi unitati. Carrefour a incheiat anul cu o cifra de afaceri pe piata locala de peste un miliard de euro.

Carrefour a deschis in primele 9 luni ale anului 2 hipermarketuri (la Oradea si Bucuresti) si alte 6 supermarketuri (la Bacau, Craiova, Timisoara, Turda, Bistrita), in prezent reteaua numarand 22 de hipermarketuri si 25 de supermarketuri. Anul acesta retailerul a consemnat totodata si inchiderea hipermarketului din cadrul centrului comercial Armonia din Braila.

Potrivit datelor emise de Institutul National de Statistica, in primele opt luni, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (fara veniturile provenite din comertul cu autovehicule si motociclete) a scazut cu 10,6%. Raportat la aceeasi perioada comparativ cu 2008, vanzarea de produse alimentare, bauturi si tutun a scazut cu 2,2%.

Cel de-al doilea trimestru n-a adus prea multe surprize pentru retailerul francez, ale carui vanzari pe plan local s-au situat la nivelul celor din primele trei luni: crestere de 3%, dar depreciere de 7% pentru magazinele mai vechi (like-for-like), comparativ cu perioada similara a lui 2008. In primul trimestru, scaderea vanzarilor like-for-like s-a cifrat la 5%, per total retailerul francez raportand un avans de 7% al vanzarilor exprimate in moneda europeana.

Chiar daca dinamica vanzarilor pe plan local arata o incetinire a ritmului de crestere, la nivel international socul scaderii incasarilor a fost cu mult mai violent. Grupul francez a incheiat prima jumatate a anului cu pierderi de 58,1 milioane de euro, performanta catalogata drept “foarte slaba” comparativ cu perioada similara a lui 2008 – profit net de 747 milioane de euro.

Cresterile raportate de retailerul francez sunt sustinute in mare parte de noile deschideri de magazine - in special de supermarketuri. Carrefour, al treilea mare retailer din Romania dupa Metro si Rewe, a decis sa intre pe segmentul supermarketurilor din Romania in 2007, prin preluarea lantului local Artima. Carrefour a platit atunci circa 55 de milioane de euro pentru cele 21 de magazine Artima, pe care mai apoi le-a rebranduit sub numele de Carrefour Express si Carrefour Market.

Carrefour nu mai are rabdare: Vindem hipermarketurile din Rusia

In raportul financiar emis cu ocazia publicarii datelor pentru primele noua luni, se mai precizeaza faptul ca retailerul francez are in vedere vanzarea celor doua hipermarketuri pe care le detine in Rusia, piata pe care retailerul se afla de patru ani.Carrefour nu detine resursele necesare pentru a asigura expansiunea pe piata ruseasca, astfel incat sa devina lider in Rusia, sunt de parere analistii. In plus, oficialii Carrefour au anuntat ca desi contextul economic este unul dificil in Europa de Vest, cota de piata din Franta a crescut, iar pietele din America Latina au o activitate dinamica.

Carrefour a inregistrat in Europa de Vest o cifra de afaceri de 6,35 miliarde de euro, in scadere cu 6,5%, iar in America de Sud vanzarile grupului au crescut cu 5% in trimestrul al treilea, pana la 3,37 miliarde de euro. Pietele emergente din Polonia, Tunisia, Romania, Grecia au raportat un declin de 4,6% al vanzarilor, pana la 2,1 miliarde de euro. In total, in trimestrul al treilea, Carrefour a deschis sau a cumparat 197 de magazine noi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri