Unilever South Central Europe (USCE), unul dintre cei mai importanti jucatori din industria bunurilor de larg consum din Romania, a lansat impreuna cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului proiectul educational “Igiena acasa si la scoala”, brandul pilot al acestei campanii fiind Domestos.
Prima parte a proiectului se implementeaza in anul scolar 2009 – 2010, in aproximativ 100 de scoli si 50 de gradinite din orasele Bucuresti, Iasi si Cluj. Scopul este cresterea gradului de informare si constientizare a copiilor cu privire la importanta igienei si a sanatatii, precum si la formarea abilitatilor de mentinere a igienei proprii si a celorlalti.

Programul este dedicat prescolarilor si scolarilor cu varsta cuprinsa intre 4 si 10 ani.

Componenta dedicata copiilor de varsta prescolara se desfasoara in aceasta prima faza intr-un numar de 50 de gradinite: 30 din Bucuresti, 10 din Iasi si 10 din Cluj-Napoca. Organizatorii au dezvoltat si distribuit, catre toate gradinitele, un caiet de lucru cu rol educational pentru copii, intitulat “Invat si cresc, de sanatate ma ingrijesc”. Caietul ofera prescolarilor posibilitatea de a invata, desenand si colorand, norme igienice de baza prin rezolvarea sarcinilor de lucru aplicative.

De asemenea, proiectul mai cuprinde un concurs educativ dedicat copiilor (6-10 ani) din sistemul de invatamant primar, respectiv platforma online Zeromicrobi, care include informatii despre concursul in scoli, precum si un joc educativ - Germ Killer.

Proiectul a fost implementat de catre agentia McCann Erickson.

Daca in ultimii ani, piata produselor de ingrijire a locuintei a cunoscut un ritm de crestere de doua cifre, in 2009 aceasta evolutie a fost intrerupta de criza financiara. Nici primele luni ale lui 2010 nu au aratat un trend ascendent, comparativ cu acelasi interval din 2009 existand o scadere de pana in 10% pe acest segment, spune Diana Stan (foto), SBM HHC Unilever South Central Europe.

“In 2009 cresterea pe segmentul produselor de ingrijire a locuintei s-a realizat pe baza majorarii de pret si nu din punct de vedere al volumelor. Au fost cautate produsele mai ieftine, cum s-a intamplat si in cazul altor segmente din FMCG, precum si marcile proprii ale retailerilor. Pe de alta parte, au existat si consumatori care au cautat inovatiile”, explica Stan.

Unilever South Central Europe si-a inceput activitatea in Romania in 1995 si produce si administreaza marci nationale si internationale pe pietele de produse alimentare, de ingrijire personala si a locuintei.

Portofoliul companiei include margarinele Rama, Becel si Delma, supele si sosurile Knor, ceaiurile Lipton, condimentele Delikat si Knorr, gama de produse de ingrijire personala Dove, precum si produsele de curatare a locuintei Cif si Domestos.

Compania Unilever South Central Europe are 600 de angajati in Romania, dintre care 370 lucreaza in cele doua fabrici de pe platforma industriala Ploiesti.

Unilever South Central Europe este compania regionala care coordoneaza din Bucuresti operatiunile de marketing si vanzari in Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova si Kosovo.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri