Ministrul chinez al Comertului, Chen Deming, i-a spus vineri omologului sau Ion Ariton ca "sunt sanse foarte mari" ca unele companii chineze sa se implice in proiectele Tarnita si Cernavoda, iar oficialul roman a afirmat ca investitiile se vor realiza daca sunt profitabile pentru ambele parti, informeaza Mediafax.
"Am avut discutii aplicate si concrete cu domnul ministru Chen Deming. Concluzia mea este ca investitiile chineze in Romania vor creste puternic in perioada urmatoare, interesul in acest sens fiind ridicat din partea Guvernului chinez, cu conditia ca proiectele sa fie fezabile si profitabile pentru ambele parti", a declarat Ariton dupa o intrevedere de peste o ora cu ministrul chinez.

Ariton deruleaza o vizita de trei zile la Beijing in care a avut intalniri cu mai multi reprezentanti ai guvernului chinez si ai companiilor din aceasta tara.

In urma intrevederilor avute de Ariton in China, Ministerul Economiei a comunicat ca mai multe companii chineze sunt interesate de proiecte in energie si infrastructura in Romania.

Proiectul hidrocentralei Tarnita prezinta interes pentru companiile China Ghezouba si China Sinohydro, iar constructia unitatilor nucleare 3 si 4 Cernavoda a atras atentia companiei China Guangdong Nuclear Power Group, cu care a fost deja semnat un acord de confidentialitate.

De asemenea, compania China National Agricultural Group Corporation este interesata de proiectul canalului Siret-Baragan, China Dalian International Holdings si China Communications Construction Company si-au exprimat interesul pentru realizarea autostrazii de centura a Bucurestiului.

Ariton a invitat companiile chineze sa participe si la alte proiecte in Romania, precum centrala termoelectrica Doicesti, tronsoanele de autostrazi Sibiu-Pitesti, Comarnic-Brasov, podul de la Braila sau modernizarea Portului Constanta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri