Dupa cum arata graficul de mai jos, in noiembrie, valoarea indicatorului de incredere macroeconomica a fost de 31, in crestere fata de luna anterioara, ca urmare a imbunatatirii indicatorului de anticipatii. De asemenea, se observa ca, incepand cu iulie, increderea in performantele economiei a inceput sa urce, cu toate ca analistii nu vad conditiile curente cu prea mult optimism.

Indicatorul conditiilor curente a fost de 15,7, iar indicatorul anticipatiilor a inregistrat valoarea de 38,7, in crestere cu aproximativ 10 puncte.


In ceea ce priveste conditiile de business din Romania in urmatoarele 12 luni, 46% dintre analisti considera ca situatia nu se va schimba, in timp ce 42% sustin ca se vor inrautati conditiile. Doar 13% sunt optimisti si estimeaza o imbunatatire a conditiilor de business.

Peste jumatate din analistii CFA vad o depreciere a leului

Potrivit sondajului CFA Romania, 58% din respondenti considera ca leul se va deprecia in urmatoarele 12 luni in fata monedei europene, iar o treime mizeaza pe o stagnare. Procentul analistilor care vad o intarire a leului este nesemnificativ, doar 8%.

Citeste si:

In ceea ce priveste valoarea cursului de schimb euro/leu, valorile mediane ale anticipatiilor pentru ambele orizonturi de timp avute in vedere au ramas neschimbate. Astfel, pentru orizontul de 6 luni valoarea inregistrata este 4,60 lei/euro, iar pentru 12 luni este de 4,65 lei/euro.

In prezent, CFA Romania are peste 140 de membri, majoritatea detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidati pentru unul din cele 3 nivele ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu. Membrii CFA Romania lucreaza pentru institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta.