Organizatiile patronale se vor structura pe principiul domeniului de activitate, potrivit unui proiect de lege aprobat saptamana aceasta de Guvern. Unul dintre motivele pentru care Legea patronatelor trebuie modificata este legat de faptul ca acestea se infiinteaza in conformitate cu legea privind asociatiile si fundatiile, a declarat ministrul Muncii, Gheorghe Barbu. Acesta a subliniat ca noile prevederi vor contribui la consolidarea miscarii patronale din Romania.

"Proiectul de lege vine in sprijinul organizatiilor patronale, al dialogului social. Patronatele vor putea sa isi prezinte, in mod eficient, punctele de vedere in dialog cu Guvernul, cu Consiliul Economic si Social, cu sindicatele. Este, de altfel, unul dintre obiectivele incluse in Programul de guvernare", a spus ministrul Muncii.

CPISC, initiatorul proiectului

Actul normativ adoptat de Guvern defineste patronatele ca forme de asociere ale patronilor pe baza consimtamantului liber exprimat al membrilor, autonome, fara caracter politic, infiintate ca persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial. "Pot sa zic ca noi (Confederatia Patronala din Industrie, Servicii si Comert) am initiat acest proiect. Este prima data cand sustinem Guvernul", ne-a spus Adrian Izvoranu, presedintele CPISC. Patronatele sunt independente fata de autoritatile publice, de partidele politice si organizatiile sindicale. Organizatiile patronale sunt constituite pentru reprezentarea, sustinerea, apararea si promovarea intereselor profesionale, sociale, economice si tehnice ale membrilor lor, pentru informarea si prestarea de servicii specifice pentru membri, in conditiile legii, contribuind la crearea unui mediu de afaceri favorabil, concurential si predictibil.

Patronatele trebuie sa cuprinda cel putin 15 persoane juridice inmatriculate

Actul normativ stabileste ca in domeniul relatiilor industriale organizatiile patronale pot participa la negocierea si incheierea contractelor colective de munca, la tratative si acorduri cu autoritatile publice si cu sindicatele, precum si in structurile specifice dialogului social. Noile reglementari prevad ca patronatele trebuie sa cuprinda cel putin 15 persoane juridice inmatriculate potrivit legii.

Unul dintre criteriile pe baza carora se pot constitui patronatele este cel al domeniului de activitate economica, pe baza apartenentei obiectului principal de activitate la aceeasi diviziune, grupa sau clasa definita prin codul de doua, trei sau patru cifre din CAEN. In situatia in care numarul total de intreprinderi din cadrul clasei CAEN este mai mic de 15 la nivel national, se pot constitui organizatii si cu un numar de cel putin cinci persoane juridice inmatriculate. Un alt criteriu pe baza caruia se pot constitui organizatiile patronale este cel teritorial, pe baza apartenentei patronilor la aceeasi unitate administrativ-teritoriala si se pot organiza in uniuni judetene sau regionale.

Doua federatii pot constitui o confederatie

Doua sau mai multe patronate din acelasi domeniu de activitate pot constitui o federatie, iar doua sau mai multe federatii pot constitui o confederatie. O noutate introdusa de actul normativ prevede ca un patronat poate fi membru al unei singure structuri asociative patronale constituite pe criteriul domeniului de activitate si al unei singure structuri asociative patronale constituite pe principiul teritorial. Modurile de constituire, organizare, functionare si dizolvare ale unei organizatii patronale se reglementeaza prin statutul adoptat de catre membrii sai, cu respectarea dispozitiilor legale.

Contracte colective de munca doar la 20 de ramuri


Proiectul de lege introduce o serie de proceduri distincte pentru inregistrarea organizatiilor patronale. Pentru dobandirea personalitatii juridice de catre organizatia patronala, imputernicitul special al membrilor fondatori trebuie sa depuna o cerere de acordare a personalitatii juridice la judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul aceasta.

Organizatia patronala dobandeste personalitate juridica de la data inscrierii intr-un registru special a hotararii judecatoresti irevocabile de admitere a cererii. In prezent in Romania, miscarea patronala este reprezentata de 13 confederatii, ceea ce face ca divizarea sa fie mare, a aratat ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale. "In multe dintre confederatii domeniile de activitate sunt amestecate. Confederatiile au pozitii comune doar in ceea ce priveste prevederile generale, nu si cele specifice. Ca urmare, doar in colective de munca la nivel de ramura dintre cele 32 de ramuri de activitate s-a reusit incheierea unor contracte colective de munca la nivel de ramura", a declarat ministrul Muncii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri