Textul de mai sus citeaza primele randuri dintr-un studiu al meu publicat initial pe 14 februarie anul trecut, dupa ce guvernul anuntase un program de crestere a impozitelor. Am incercat atunci sa readuc in discutie o problema mai veche, si anume ca in practica politicii fiscale din Romania exista o regularitate total neproductiva (Croitoru si Tarhoaca, 1999).

Aceasta regularitate are doua componente, dintre care una gresita. Prima, cea corecta, este aceea ca odata aparuta o criza, firmele de stat sau private opereaza ajustari care rezulta in economisiri suplimentare. Cea de-a doua componenta, cea gresita, este aceea ca statul evita sa-si restructureze cheltuielile. Din acest motiv, in urma crizelor, finantarea cheltuielilor publice nerestructurate face necesara cresterea impozitelor, chiar in exces in raport cu capacitatea intreprinderilor de a genera economisiri suplimentare prin restructurare.

Asa s-au petrecut lucrurile atat dupa criza din 1997, cat si in cea actuala. In 1997 s-au introdus noi impozite, iar altele au fost crescute. Reducerile de cheltuieli au fost nesemnificative. Dupa criza inceputa in trimestrul al patrulea din 2008, comportamentul a fost similar, cu exceptia taierilor ad hoc a salariilor si a unor sporuri. In iunie 2010 a fost preferata cresterea TVA-ului, si nu reducerea cheltuielilor cu transferurile, in ciuda explicatiilor ca ar fi fost mai bine invers.

1. Anul 2014: impozite mai mari (Zig-)

In 2014, asa cum am aratat mai sus, s-a tintit la cresterea unui numar de 37 de impozite si taxe, fara o restructurare a cheltuielilor. Atunci am scris studiul din care am dat citatul cu care incepe acest articol, pentru a reaminti ca ceea ce se face prin aceasta politica nu este nimic mai mult decat „confiscarea” economisirilor obtinute de firme in urma eforturilor lor de restructurare.

Acest comportament al guvernului spre „confiscarea” de economisiri a fost invatat. Din acest motiv, nu se poate exclude ipoteza ca, macar partial, in actuala criza, firmele din Romania au decis sa reduca economisirile si, ca urmare, investitiile.

Iata ce spun cifrele. In criza din 1997, economisirile au crescut de la 15,8 la suta din PIB in 1996 la 17,2 la suta din PIB in 2002, ultimul an inainte ca intrarile de capitaluri sa creasca la niveluri fara precedent continuu pana in 2008. Ca urmare, investitiile private si-au reluat trendul ascendent relativ rapid. In criza din 2009, economisirile au scazut de la 25,8 la suta din PIB in 2008, la 18,8 la suta din PIB in 2014. Corespunzator, investitiile private au scazut de la 31,7 la suta din PIB in 2008, la 17,7 la suta din PIB in 2014.

Evident, scaderea economisirilor si a investitiilor ca procent din PIB dupa 2008 reflecta in primul rand o corectie a nivelurilor nesustenabile atinse in perioada de boom. Dar, intr-o proportie considerabila, ea reflecta si anticipatia invatata din crizele anterioare, ca guvernul va creste impozitele candva in viitor. Aceasta anticipatie s-a manifestata inca de la aparitia crizei, imediat dupa trimestrul al patrulea 2008. Asa cum era de asteptat, cresterea impozitelor s-a reflectat in scaderea cererii, ceea ce a facut ca anticiparea de catre firme a cresterii impozitelor sa se reflecte in reducerea planurilor de investitii.

Anticipatia ca problemele bugetului vor fi „rezolvate” prin cresterea impozitelor este nesanatoasa. Datele prezentate mai sus arata ca pentru a reface sanatatea, o reducere a TVA si, poate, a altor impozite sau chiar eliminarea unor impozite, este necesara, dar nu poate fi facuta inainte de rationalizarea cheltuielilor. Fara a fi precedata de rationalizarea cheltuielilor, despre care stim ca sunt in mare parte ineficiente si risipite de coruptie, reducerea impozitelor ar hrani anticipatia mentionata. Rationalizare a cheltuielilor ar da o anumita baza pentru „vindecarea” de anticipatia cresterii impozitelor. Diferenta dintre rata statutara la TVA, de 24 la suta, si rata efectiva de colectare, mult mai mica (14-15 la suta), arata nu numai intentii reusite de evaziune fiscala, dar si un anumit „justitiarism” materializat in neplata unor impozite a caror destinatie este cheltuirea ineficienta sau coruptia.

2. Anul 2015: impozite mai mici (-Zag)

In 2015, guvernul a schimbat in mod abrupt strategia in ceea ce priveste impozitele, facand sa para ca are o politica in zig-zag. In iunie s-a redus TVA de la 24 la suta la 9 la suta pentru alimente si bauturi nealcoolice si se planifica, prin Codul Fiscal, reduceri de la 24 la suta la 19 la suta pentru celelalte produse eligibile incepand cu 2016. In schimb, nu s-a facut nicio schimbare in conceptia privind rationalizarea cheltuielilor publice, care sa duca la crearea spatiului fiscal pentru reduceri de impozite si cresteri de salarii.

Citeste si:

Intr-un articol recent am aratat ca reducerile de impozite prevazute in codul fiscal si cresterea cheltuielilor cu salariile in procentele vehiculate sunt „prea mult si prea devreme”. Este prea mult pentru ca reducerile de cheltuieli care pot fi concomitent identificate si agreate de politicieni sunt prea mici pentru a crea spatiul necesar pentru reducerea dorita a impozitelor si cresterea preconizata a salariilor. Este prea devreme, chiar daca s-ar agrea modificari mai mici, deoarece nu s-au restructurat cheltuielile pentru a crea spatiu fiscal, nici macar in limita care ar putea fi agreata astazi date fiind mentalitatile si echilibrele politice.

Astfel, reduceri semnificative ale TVA si a altor impozite si cresteri notabileale salariilor in invatamant si sanatate devin, regretabil, imposibile din perspectiva mentinerii stabilitatii macroeconomice.

Stiu ca suna ciudat, dar de la „prea devreme” s-ar putea sa trecem brusc la „prea tarziu”. Daca vom fi invadati de capitaluri, ca in perioada 2006-2008, pentru ca PIB sa nu mai treaca peste potential, deficitul bugetar ar trebui sa se reduca sau sa treaca chiar pe surplus, pentru a ramane neutru fata de ciclul economic, asa cum cer acordurile fiscale agreate de Romania. Atunci, din nou, pentru a nu depasi tinta privind deficitul bugetar, nu se vor putea reduce impozite sau mari salariile fara o rationalizare a cheltuielilor.

Rationalizarea cheltuielilor ramane solutia sustenabila, atat pentru reducerea impozitelor, cat si pentru cresterea cheltuielilor cu salariile in sectorul public. Aceasta inseamna ca unele entitati care paraziteaza bugetul, fara a produce bunurile publice sau serviciile pentru care sunt finantate vor disparea. In final, multi dintre ordonatorii de credite vor deveni mai mici ca numar de angajati si mult mai eficienti. Ramane de vazut daca societatea noastra este pregatita sa accepte o astfel de reforma.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2014), Cercul vicios al politicii fiscale (publicat in februarie 2014 si actualizat in martie 2015), www.bnro.ro.

Croitoru, Lucian si Cornel Tarhoaca (1999), „Fiscal Policy in Romania: Three Vicious Circles of the Romanian Economy”, in http://pdc.ceu.hu/archive/00001042/01/8.pdf sau in D. Daianu si C. Rühl (ed.) (1999), „Economic Transition in Romania: Past, Present and Future”, Proceeedings of the conference Romania 2000. 10 Years of Transition-Past, Present and Future, October 21st – 22nd, The World Bank and The Romanian Center for Economic Policies.