Aproape o treime (30%) din directorii si specialisti in evaluarea riscurilor spun ca societatile la care erau angajati au fost obligate sa "anuleze" investitiile existente in piete emergente datorita temerilor generate de riscurile politice, a aratat un raport al Economist Intelligence Unit (EIU).

Este nevoie de "adoptarea unor structuri care sa evalueze riscurile continue generate de instabilitatea politica si nelinistea din pietele emergente", se arata in raportul EIU, citat de publicatia Insurance Journal. Aceste structuri sunt necesare pentru protejarea investitiilor, mai spun analistii EIU.

ACE European Group, compania de asigurari care a sponsorizat studiul, apreciza ca pentru cele mai multe companii, evaluarea riscului este facuta in momentul in care se discuta despre investitie. "Opt din zece respondenti sunt de parere ca riscurile politice si operationale fac parte din prudenta necesara expansiunii. insa numai 44% au afirmat ca monitorizeaza si gestioneaza riscurile in mod continuu odata ce investitia a fost facuta", au mai spus specialistii.

"Pietele emergente raman foarte volatile, insa riscurile acestea aduc si castiguri evidente in urma investitiilor", a declarat seful departamentului de evaluare a riscului politici din cadrul ACE Global Markets, Julian Edwards. "Totusi [...], afacerile se expun unor potentiale riscuri nenecesare si suplimentare, care pot avea un impact direct asupra performantei investitiei si, in unele cazuri, pot duce la anularea ei", a continuat Edwards, potrivit NewsIn.

Citeste si:

Raportul a mai descoperit ca mai mult de jumatate din cei chestionati considera ca riscurile asociate investitiei in tarile in curs de dezvoltare au crecut in ultimii trei ani. Din aceste considerente, EIU a aratat ca tot mai multe companii aloca timp si resurse suplimentare pentru managementul riscului.

Sondajul in randul companiilor a mai aratat ca stabilitatea regimului a fost unul din cei mai mari "dusmani" ai operatiunilor din tarile emergente. Astfel, in ultimii trei ani, cele mai multe companii care au investit deja in piete emergente (79%) au marit investitia lor in aceasta perioada. Aproape doua treimi (64%) au spus ca au inregistrat castiguri mai mari.

Rezultatele arata ca exista un apetit tot mai mare pentru extinderea investitiilor in tarile emergente. "Totusi, mai putin de jumatate din companiile ce au participat la sondaj au afirmat ca evalueaza riscurile pe masura ce extind programul investitiilor, ceea ce ar putea afecta rata de crestere si randamentul", a spus Edwards. "Nu exista nici o indoiala ca a mentine o abordare legata de gestionearea riscului este estentiala", a conchis analistul ACE.