Romania si Bulgaria au semnat la Bruxelles, Acordul privind aderarea la Spatiul Economic European din care fac parte Islanda, Liechtenstein si Norvegia si care va acorda Romaniei un sprijin financiar de circa 100 milioane euro, informeaza un comunicat al Ministerului Economiei si Finantelor, potrivit NewsIn.

Romania va beneficia de asistenta financiara de aproape 100 milioane euro din partea tarilor SEE prin intermediul a doua mecanisme de dezvoltare in urmatoarele domenii: protectia mediului, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, promovarea dezvoltarii durabile, eficienta energetica si energia regenerabila, conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea resurselor umane, sanatatea si ingrijirea copilului. Fondurile vor putea fi accesate atat de persoane fizice, cat si de persoane juridice, din sectorul public sau privat.

Potrivit comunicatului, reprezentatii Ministerului Economiei si Finantelor vor continua discutiile cu reprezentantii tarilor SEE pentru a stabili si a aproba regulile de implementare pentru cele doua mecanisme financiare prin memorandumuri de intelegere.

Conform Tratatului de aderare, Romania este obligata sa adere la SEE. Procesul de negociere a aderarii Romaniei la SEE a demarat pe 5 iulie 2006 si a cuprins patru runde de negocieri.

SEE a fost infiintat in 1994 si reprezinta o zona de libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor (in fapt, o extindere a Pietei Interne Unice a UE) intre statele membre ale UE si trei dintre membrii Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS): Islanda, Liechtenstein si Norvegia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri