“Tara noastra joaca un rol foarte important printre tarile europene cu un ritm rapid de crestere datorita potentialului de dezvoltare pe care il are in toate industriile”, spune Denisa Mateescu, General Manager Romania si Regiunea Balcanilor, MasterCard Europe.

Pietele emergente devin centre tot mai importante pentru afaceri si investitii, in conditiile in care cresterea economica globala se bazeaza mai ales pe economiile emergente, cu o rata de crestere de 12 la 1 comparativ cu economiile mondiale bogate (conform Fondului Monetar International). Noul studiu MasterCard Worldwide, Worldwide Centers of Commerce: Emerging Markets Index reflecta aceasta realitate, oferind in acelasi timp un ghid al mediului economic.

Indexul releva informatii valoroase despre dezvoltarea celor 65 de orase de top, din cadrul celor peste 30 de piete emergente. Orasele sunt considerate, in general, indicatori-cheie pentru economiile nationale, de aceea studiul reprezinta un barometru important al tendintelor economice globale si al potentialului de crestere.

Cu patru orase intre primele 15 pozitii, Europa detine o pozitie puternica in cadrul Emerging Markets Index, inregistrand punctaje foarte interesante:

Citeste si:

Mostenirea comerciala a propulsat Budapesta pe pozitia 3 in topul general. Orasul a ocupat prima pozitie pentru indicatorii privind calitatea vietii; risc si securitate. De asemenea, Budapesta s-a situat printre primele zece orase pentru indicatorii privind mediul economic si comercial si climatul de afaceri.

Varsovia detine pozitia 8 in topul general. Punctele sale forte sunt calitatea vietii, nivelul scazut de risc si securitatea sporita, astfel ca orasul ocupa locul doi la fiecare dintre acesti indicatori.
Rusia este cea mai bine reprezentata tara din Europa, avand patru orase in Index. Moscova, care se afla pe locul 14 in clasamentul general si pe primul loc printre orasele rusesti, este in top cinci in privinta indicatorilor care se refera la transportul aerian de pasageri si marfuri, dar si pentru volumele de tranzactii inregistrate pe pietele financiare.

Inregistrand scoruri mari in privinta pietelor financiare si calitatii vietii, Istanbul se afla printre primele zece orase pentru indicatorii care se refera la legaturile comerciale, beneficiind de acces, din punct de vedere geografic, la numeroase piete cu un ritm de dezvoltare rapid. Orasul se afla pe locul 15 in topul general.