Productia industriala a crescut in septembrie cu 3,8% fata de aceeasi luna din 2007, pe fondul unui avans inregistrat pe toate cele trei mari componente, dar mai ales in sectorul energiei electrice si termice, gaze si apa, a anuntat Institutul Nationala de Statistica (INS). Fata de luna anterioara, productia industriala a crescut in septembrie cu 9,9%.
In august, productia industriala inregistrase o scadere de 1,5% fata de aceeasi luna a anului trecut.

Cel mai mare ritm de crestere a productiei a fost inregistrat in septembrie de sectorul de energie electrica si termica, gaze si apa, de 20,1% fata de acelasi interval din anul trecut. Cresteri moderate au inregistrat industria extractiva, unde productia a sporit cu 6,8%, si cea prelucratoare, cu 2,6%.

Cat priveste marile grupe industriale, in a noua luna a acestui an au fost inregistrate cresteri la toate categoriile. Astfel, productia din industria bunurilor de uz curent a crescut cu 7,4%, cea energetica, cu 4,9%, productia bunurilor de folosinta indelungata, cu 3,4%, industria bunurilor de capital, cu 2,2%, si sectorul produselor intermediare, cu 0,6%.

Fata de luna anterioara, productia industriei prelucratoare s-a majorat in septembrie cu 11,8%, compensand scaderea cu 1,2% a productiei din sectorul energiei electrice si termice, apa si gaze, si declinul cu 0,6% a industriei extractive.

Potrivit INS, in patru din cele cinci grupe industriale mari s-au inregistrat cresteri ale productiei. Astfel, productia bunurilor de capital a sporit cu 43,5%, industria bunurilor de folosinta indelungata, cu 24,1%, productia bunurilor de uz curent, cu 6,4%, si sectorul bunurilor intermediare, cu 4,8%. Singurul domeniu unde s-au inregistrat scaderi ale productiei a fost industria energetica, unde productia s-a redus cu 1,9%.

Productia industriala a crescut cu 4,8% in primele noua luni

Din datele INS reiese ca, in primele noua luni ale acestui an, productia industriala a avansat cu 4,8% fata de acelasi interval din 2007, crestere sustinuta cu precadere de sectorul de energie electrica si termica, gaze si apa, care a avansat cu 8,5%, si de industria prelucatoare care a produs cu 5% mai mult. Industria extractiva a inregistrat un avans modest al productiei, de doar 0,1% in acelasi interval.

In perioada ianuarie - septembrie 2008, pe marile grupe industriale au fost cresteri importante in industria bunurilor de capital, de 9,6%, si cea a bunurilor de uz curent, de 8,2%.

Ritmuri mai mici de crestere s-au inregistrat in productia de bunuri intermediare, de 2% si cea energetica, de 1,9%. In industria bunurilor de folosinta indelungata, productia s-a comprimat cu 1,9% in primele noua luni din 2008 comparativ cu perioada similara din 2007.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri