"Vom suspenda pentru un an plata drepturilor banesti pentru membrii consiliilor de administratie la societatile cu capital de stat. Demnitarii vor fi primii care vor strange cureaua in aceste vremuri grele si va cer sprijinul si solidaritate", a declarat Boc.

Premierul desemnat a declarat ca autoritatile nu isi mai pot permite sa iroseasca banii pentru achizitia de autoturisme si pentru calatorii inutile si prime.

"Vom reduce cheltuielile publice cu pana la 20%. Adio bugetari de lux cu salarii de 30 - 40.000 de euro pe luna. Vom institui un moratoriu pe o perioada de 12 luni pentru interzicerea achizitiei de bunuri neesentiale", a declarat el.

Citeste si:

Premierul desemnat a amintit ca veniturile la buget scad in fiecare luna cu 10%, incepand cu luna octombrie, rata somajului creste in fiecare zi, iar industria autohtona se confrunta cu lipsa "cronica" a comenzilor. Emil Boc a spus ca, in perioada urmatoare, noul Guvern va aplica legile economiei libere, dar va si intervene, potrivit NewsIn.

"Guvernul pe care il conduc nu va ezita sa aplice masuri dure, dar va lua si masuri sociale pentru a atenua efectele crizei", a spus el, precizand ca sunt in pericol atat romanii cu venituri scazute, cat si intreprinzatorii.

Boc a spus ca in mandatul noului Guvern sunt prioritare rezolvarea crizei si continuarea reformelor, pentru urmatorii patru ani.