"Am incredere ca inflatia va urma traiectoria programata. Procesul dezinflationist va continua, iar celelealte politici care insotesc politica monetara - politica fiscal bugetara, politica de venituri si de ajustare structurala, vor sustine procesul dezinflationist", a declarat Florin Georgescu (foto).

"Presiunile inflationiste persista, dar exista sanse sa intram in 2009 in intervalul tintit de inflatie", a mai adaugat Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR pe probleme de politica monetara.

Rata anuala a inflatiei a urcat in noiembrie la 4,65%, dupa ce preturile de consum au crescut cu 0,67% fata de octombrie, peste asteptarile analistilor, in special ca urmare a majorarii preturilor la marfurile nealimentare si la produsele alimentare. Cele mai mari cresteri de preturi au fost la oua, tutun, tigari si combustibili.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) are pentru finalul acestui an o tinta de inflatie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), iar in ultima sa prognoza si-a modificat estimarea privind nivelul inflatiei la finalul lui 2009 la 4,5% de la 4,3% in proiectia anterioara, ca urmare a influentei mai mari a accizelor la tutun si a preturilor administrate.