In 2008, 37% dintre strainii care locuiau in Uniunea Europeana erau cetateni ai unui alt stat membru, se arata in datele publicate de Eurostat citate de NewsIn.

Cel mai mare grup provenea din Romania, cu aproximativ 1,7 milioane, ceea ce reprezinta 15% din totalul cetatenilor straini provenind din alt stat membru al UE. Romania este urmata de Italia, de unde au emigrat 1,3 milioane de cetateni, adica 11% din totalul strainilor cetateni europeni. Pe locul al treilea se afla Polonia cu 1,2 milioane de cetateni.

Cel mai mare numar de emigranti din afara UE proveneau din Turcia (2,4 milioane), Maroc (1,7 milioane) si Albania (1 milion).

Potrivit statisticilor citate, romanii reprezinta cele mai mari grupuri de emigranti din Spania (734.800), Italia (625.300) si Ungaria (65.000).

Pe de alta parte, Romania se afla pe ultimul loc in ceea ce priveste proportia cetatenilor straini gazduiti. Astfel, mai putin de 0,1% din populatia totala era constituita in 2008 de cetateni straini. Mai exact, potrivit datelor Eurostat, in Romania traiau 6.000 de cetateni provenind din alte tari membre UE, si alti 20.000 provenind din tari aflate in afara Uniunii, ajungandu-se la un total de numai 26.000 de cetateni straini.

Cifre similare cu cele ale Romaniei a inregistrat Bulgaria, care gazduieste 24.000 de straini, reprezentand 0,3% din populatia tarii, dar si Polonia (cu 58 de mii de straini) si Slovacia (41 de mii).

Tarile UE preferate de emigranti au fost, in 2008, Germania (7,3 milioane de straini), Spania (5,3 milioane), Marea Britanie (4 milioane), Franta (3,7 milioane) si Italia (3,4 milioane). In total, aproximativ 75% dintre cetatenii straini din UE locuiau in aceste cinci state membre.

In Romania, cel mai mae grup de cetateni straini a fost in 2008, potrivit Eurostat, cel al moldovenilor (5.500 de cetateni), urmati de cetatenii turci (2.200) si de cei chinezi (1.900).

Ca imagine de ansamblu, la 1 ianuarie 2008, 30,8 milioane de cetateni straini traiau intr-unul din cele 27 de state membre ale UE. Dintre aceste 30 de milioane, 11,3 milioane erau cetateni ai unui alt stat mebru al UE, iar celelalte 19,5 milioane erau cetateni ai unei tari din afara UE. In total, strainii reprezinta 6,2% din totalul populatiei Uniunii Europene.

Eurostat, care este Biroul statistic al comunitatilor europene, a lansat aceste date cu ocazia zilei internationale a migratiei, sarbatorita la 18 decembrie, si se bazeaza pe informatii oferite de institutele nationale de statistica ale fiecarui stat membru sau pe cifre estimate de Eurostat si aprobate de institutele respective.