In Tariful Vamal produsele sunt organizate in grupe care au o denumire generala, iar gradul de detaliere a produselor din grupe este reliefat de codul tarifar (acesta fiind format din doua pana la opt cifre). Viitoarea lege va introduce, din 1 ianuarie 2006, 487 de coduri tarifare noi si va elimina alte 741 de coduri tarifare. "Aceste modificari vor facilita identificarea produselor dintr-un stat in altul si o monitorizare mai eficienta a importurilor. De asemenea, vor imbunatati comertul cu UE, dar si cu alte tari, pentru ca produsele vor fi identificate mai usor avand o denumire si un cod tarifar comune", sustin initiatorii noii legi.