Noul magazin marchează extinderea brandului în Transilvania și este primul pas într-o strategie care include prezența în hoteluri premium.
Are o suprafață de 35,5 mp și reunește colecțiile semnătură Malvensky, cu accent pe verighete, inele de logodnă, bijuterii-cadou și creații inspirate de simboluri și tradiții românești.
Malvensky deschide în Cluj-Napoca, după creșterea vânzărilor online în Transilvania
Deschiderea magazinului din Cluj-Napoca vine după ce Malvensky și-a construit o bază de clienți în Transilvania prin vânzările online. Compania spune că noul spațiu aduce mai aproape experiența fizică a brandului pentru clienții din vestul și centrul țării.
Relația brandului cu regiunea este legată și de Transylvania Open, competiție pentru care Malvensky creează trofeele-bijuterie de peste șase ani.
„Deschiderea magazinului din Cluj-Napoca a venit firesc, pe fondul unei comunități deja consolidate în Transilvania prin vânzările online și al relației pe care am construit-o în ultimii ani cu această regiune prin intermediul Transylvania Open, competiție pentru care creez trofeele-bijuterie”, a declarat Malvina Cservenschi, fondatoarea Malvensky.
Noua locație Malvensky ar urma să crească vânzările cu 20%
Malvensky estimează că noua locație din Cluj-Napoca va contribui la o creștere de aproximativ 20% a volumului de vânzări și va susține dezvoltarea brandului în Transilvania.
„Clujul reprezintă un punct strategic pentru clienții din vestul și centrul țării, care își doresc să descopere și să experimenteze universul Malvensky într-un spațiu dedicat. Estimăm că noua locație va contribui la o creștere de aproximativ 20% a volumului de vânzări și va susține dezvoltarea brandului în această parte a țării”, a spus Malvina Cservenschi.
Magazinul este poziționat în cadrul Radisson Blu Cluj-Napoca, în proximitatea BT Arena, zonă conectată la evenimente culturale, sportive și de business.
„Clujul are o energie culturală aparte. Este un oraș care aduce împreună oameni din toată țara și din lume. Faptul că suntem poziționați într-un hotel de 5 stele, lângă BT Arena, ne permite să oferim o experiență completă, într-un context elegant și foarte bine conectat”, a adăugat fondatoarea Malvensky.
Malvensky este o casă de bijuterii construită în jurul simbolurilor, tradițiilor și poveștilor asociate bijuteriilor. Brandul creează colecții inspirate de cultura românească și de momente importante din viață.