"Am spus ca, daca se aplica masurile asupra carora Guvernul si-a asumat raspunderea si totusi se ajunge la ridicarea taxelor, atunci Guvernul ar trebui sa plece. Nu suntem in aceasta situatie. Guvernul este departe de a fi aplicat masurile propuse prin asumarea raspunderii", a explicat liderul PDL, la Realitatea TV, transmite NewsIn.

Intrebat daca Guvernul nu a stiut ca reducerea pensiilor este neconstitutionala, Blaga a negat: "Daca aveam cea mai mica nelamurire in acest sens - am consultat si noi juristi- nu propuneam lucrurile astea", a spus ministrul.

El a comentat si afirmatia deputatului PNL Ciprian Dobre, conform caruia modificarea Codului fiscal, necesara pentru marirea TVA, nu se poate face prin OUG, asa cum a anuntat premierul, aratand ca acest lucru s-a intamplat si in perioada guvernarii liberale.

Intrebat daca este posibil ca modificarea Codului prin ordonanta sa fie declarata neconstitutionala, Blaga a subliniat: "Nici gand. Intotdeauna s-au facut modificarile codului fiscal prin OUG, chiar si dl Dobre, cand era prefect, poate isi aduce aminte ca s-au facut".

Intrebat de ce "era suparat ministrul Sebastian Vladescu", la momentul anuntului privind majorarea TVA, Blaga a aratat ca acesta "are toate motivele", dar a subliniat ca Vladescu nu are alta pozitie in privinta deciziei luate decat premierul.

"Domnul Vladescu nu are alta parere decat dnul Boc. Amandoi au spus acelasi lucru: pacat ca nu am putut aplica masurile dureroase, dar cele mai bune din punct de vedere economic, pe care le-am gandit. Din pacate suntem obligati sa marim TVA. Asa au spus amandoi", a aratat liderul PDL.

Pe de alta parte, ministrul Internelor a precizat ca, in ultimele doua luni, contrabanda cu tigari s-a redus de la 36% la 26%, si ca se va reduce in continuare. El a mai spus ca Executivul va face "reduceri clare in tot ce inseamna administratia locala si centrala".

Planul B al Guvernului - Cresterea TVA la 24%

Planul B al Guvernului - Cresterea TVA la 24%