UNIQA Asigurari a subscris, in primele noua luni, prime de 293,47 milioane de lei, in scadere cu 5,7% fata de septembrie 2010, iar despagubirile platite clientilor au coborat cu 10,7%, la 268,26 milioane de lei, potrivit datelor companiei.
Politele CASCO au generat cele mai mari venituri - 160,32 milioane de lei, in crestere cu 2,7% fata de septembrie 2010, urmate de asigurarile de raspundere civila auto (RCA) - 71,12 milioane de lei, comparativ cu 114,92 milioane de lei in urma cu 12 luni, noteaza Mediafax.

In perioada analizata, asigurarile de incendiu si calamitati naturale (clasa VIII) au crescut cu 69,6%, la 51,02 milioane de lei.

Pe partea de despagubiri, UNIQA Asigurari a platit indemnizatii de 164,91 milioane de lei pentru politele CASCO, alaturi de 90,49 milioane de lei in cazul asigurarilor RCA. Ambii indicatori sunt in scadere fata de septembrie 2010 - 10,2%, respectiv 17%.

Portofoliul societatii numara 440.660 de polite in vigoare la finele lunii septembrie, din care RCA - 139.846 si CASCO - 58.278, plus 141.191 pe segmentul asigurarilor de incendiu si calamitati naturale.

Comparativ cu 30 iunie, numarul de polite RCA si CASCO a scazut cu 6,7%, respectiv cu 20,4%, in timp ce pe segmentul asigurarilor de incendiu si calamitati naturale s-a consemnat un avans de 19,4%.

UNIQA Asigurari (fosta Unita) este unul dintre primii zece jucatori pe piata locala de profil.

Anul trecut, subscrierile companiei au coborat cu 12,9%, la 432,4 milioane de lei, iar asiguratorul a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 56,1 milioane de lei, de la un castig net de 2,48 milioane de lei in 2009.

Societatea are un capital social de 320,26 milioane de lei, controlat in proportie de 100% de grupul financiar UNIQA (Austria), care mai detine pe piata romaneasca Uniqa Asigurari de Viata (fosta Agras).

Piata asigurarilor generale si de viata a scazut cu 3,71% in primele noua luni, la 6,08 miliarde de lei, pe fondul reducerii subscrierilor din asigurari generale cu 5,89%, la 4,8 miliarde de lei, potrivit datelor provizorii ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Volumul primelor subscrise de grupul austriac UNIQA in regiunea Europa de Est, formata din Romania si Ucraina, a urcat cu 2,1% in primele noua luni ale anului, de la 118 milioane de euro la 120 milioane de euro, in timp ce despagubirile platite au urcat mai rapid, cu 4,1%, de la 81 milioane de euro la 85 milioane de euro.

Costurile operationale pentru divizia asiguratorului austriac din cele doua tari s-au majorat cu 4,8% la noua luni, de la 44 de milioane de euro la 47 milioane de euro.

La nivel de grup, UNIQA a raportat o scadere de 2,3% a primelor brute subscrise, de la 4,66 miliarde de euro in primele noua luni ale anului trecut la 4,56 miliarde de euro in acest an.

Grupul austriac a trecut pe pierderi in aceasta perioada, de la un profit net de 64 milioane de euro anul trecut la o pierdere de 134 milioane de euro in acest an.

foto: sxc.hu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri