"Am propus 8 solutii privind piata RCA. Le-am transmis acum o saptamana in cadrul grupurilor de lucru ale ASF la care am fost recent invitata sa particip. Azi le fac publice, in cadrul audierii parlamentare din comisiile reunite de buget, in speranta ca acestea vor fi imbunatatite si completate de catre participantii institutionali si expertii pietei", a declarat Andreea Paul Vass. Redam in continuare solutiile propuse de catre prim-vicepresedintele PNL:

Solutia 1: Cresterea competitiei pe piata RCA, benefica pentru consumator prin presiunea pusa pe preturi. Cum? Prin doua masuri:

  • Infiintarea Exim Asig, pe langa Eximbank, pe piata asigurarilor de tip RCA. "Sa nu fiti uimiti ca incep cu aceasta propunere. Toate tarile responsabile care isi protejeaza cetatenii au cate o firma de asigurari cu actionar majoritar de stat. Va dau doua exemple: Austria si Polonia. VIG are actionar Primaria din Viena, iar PZU - statul Polonez. Atunci cand preturile asigurarilor cresc prea mult, firma de stat intervine si ofera preturi mai mici, iar ceilalti jucatori sunt nevoiti sa reduca preturile daca vor sa ramana in piata".
  • Relaxarea conditiilor si a barierelor administrative la intrarea pe piata RCA, in scopul atragerii mai multor asiguratori pe acest segment. "Ma gandesc inclusiv la asiguratori din afara Romaniei (ce ar putea desfasura activitate in baza libertatii de a presta servicii pe intreg teritoriul UE), insotita de o analiza a impactului asupra protectiei consumatorului".

Solutia 2. Aplicarea principiului proportionalitatii dintre valoarea daunalitatii si cresterea de prima RCA. "Daca daunalitatea a crescut in ultimul an cu 50%, atunci polita RCA sa creasca proportional, cu 50% si nu cu 400%, asa cum se intampla in prezent".

Solutia 3. Simplificarea procedurilor de transfer a clasei de bonus in cazul achizitionarii unui vehicul nou. "In prezent, clasa de bonus se pierde de catre asigurat in momentul in care isi achizitioneaza un nou autovehicul si o ia de la inceput de la clasa B0, ceea ce nu cred ca este deloc in regula. Mai degraba e o forma de supraprofit nejustificat in asigurari".

Solutia 4. Flexibilizarea modului de achizitionare a politelor RCA. "Posibilitatea incheierii RCA si pentru perioade mai mici (1-3 luni) sau prin plata in rate lunare / trimestriale a asigurarii RCA (mai ales pentru protejarea celor cu venituri mici). Totodata, este necesara acordarea posibilitatii suspendarii politei RCA pe perioada in care vehiculul nu este utilizat (ex: prin scoaterea din circulatie cu caracter temporar a masinii). Astfel, durata de asigurare va fi stabilita in functie de nevoia asiguratului si nu in functie de vointa asiguratorului, asa cum se intampla in prezent".

Citeste si:

Solutia 5. Cresterea gradului de cuprindere in asigurare. "Cresterea disciplinei prin implicarea mai activa a politei - acest lucru implica sanctionarea pe scara larga in trafic a soferilor care conduc masini fara RCA. In egala masura, cer Guvernului sa dispuna CNADNR furnizarea de informatii privind masinile aflate in trafic. Astfel, va creste gradul de cuprindere a parcului auto national, care in prezent este sub limitele admise de UE. Acest grad scazut de cuprindere este un argument solid folosit deja de catre asiguratori pentru cresterea pretului RCA, pe buna dreptate, si asta pentru ca nu este indeplinit principiul contributivitatii.

Solutia 6. Emiterea politelor RCA in functie de istoricul soferului, prin individualizarea cu acuratete mai mare a riscurilor. "Cum? Politia / DRPCIV ar trebui sa acorde acces la informatii privind istoricul si comportamentul in trafic al soferilor. Prin aceasta masura creste responsabilitatea soferului in trafic. Cei cu accidente si abateri grave ar trebui sa plateasca o polita RCA mai mare, pentru ca au un profil de risc accentuat, iar soferii responsabili, cu istoric curat, sa plateasca mai putin decat in prezent valoarea RCA".

Solutia 7. Cresterea calitatii serviciilor si responsabilizarea clientului in alegerea asiguratorului RCA prin modificarea intregului sistem de despagubire RCA. "Asta inseamna introducerea decontarii directe, adica posibilitatea ca o dauna sa fie platita de catre asiguratorul partii pagubite, urmand ca societatea respectiva sa isi recupereze contravaloarea despagubirii de la asiguratorul partii vinovate. Prin aceasta masura responsabilizam soferul atunci cand isi alege asiguratorul RCA stiind ca acesta il va despagubi in caz de dauna. Asadar, asiguratorii nu vor mai fi alesi pe criteriul "cel mai mic pret", ci in functie de seriozitatea asiguratorului".

Solutia 8. Diminuarea cheltuielilor de intermediere a politelor RCA. "Prin separarea brokerilor de asiguratori. Comisionul brokerilor sa fie incasat separat de la clienti. Suma platita de clienti ar avea 2 componente: prima RCA platita catre asigurator + comision de intermediere incasat separat de catre brokeri. 65% din politele de asigurari sunt vandute de catre brokeri. Restul de 35% nu ar trebui sa suporte costul unui comision de intermediere care nu exista in realitate".

Sursa foto: Mediafax Foto