Marii contribuabili vor fi obligati sa utilizeze noile aparate incepand cu data de 1 aprilie 2017, in timp ce de la 1 iulie 2017 revine aceasta obligatie si contribuabililor mijlocii. Contribuabilii mici vor fi obligati sa foloseasca astfel aparate incepand cu data de 1 noiembrie 2017, conform News.ro

Comerciantii sunt obligati sa achizitioneze, pana la data limita, o casa de marcat cu jurnal electronic care costa intre 500 si 1.000 de lei, potrivit datelor afisate pe site-urile de comert online.

Fiscul va acorda comerciantilor o deducere din impozitul pe profit pentru costurile cu noile case de marcat si pentru programul electronic, acestea fiind estimate la 40-60 de euro/echipament. Masura este implementata de Ministerul Finantelor pentru scaderea gradului de birocratie, reducerea evaziunii fiscale si cresterea veniturilor bugetare.

Proiectul prevede conectarea la distanta a aparatelor de marcat electronice, pentru a putea transmite online date fiscale catre sistemul informatic al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).

Citeste si:

”Pentru ca activitatea operatorilor economici sa nu fie perturbata, acestia urmeaza sa se doteze cu aparate de marcat electronice fiscale atapizat, pana la data de 1 noiembrie 2017”, se arata in comunicat.

Ministerul vrea sa implementeze un registru national de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate in judete si in Bucuresti. Totodata, autoritatile vor sa elimine obligatia contribuabilului de a solicita si obtine de la organul fiscal certificatul de atestare fiscala, in vederea obtinerii autorizatiei de distributie a aparatelor de marcat electronice fiscale.

Ministerul vrea sa mareasca termenul de valabilitate a autorizatiei de distributie a aparatelor de marcat electronice fiscale de la 2 respectiv 3 ani in prezent, la 5 ani. De la 1 ianuarie 2017, va fi interzisa comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale de tip vechi, amenda fiind de 3.000 de lei pentru cei care nu respecta aceasta prevedere.

Sursa foto: Billion Photos/ Shutterstock