Alpha Bank are deja doua unitati "in store" in Bucuresti si cate una in Timisoara, Baia Mare si Constanta.

"Aceste unitati sunt destinate in primul rand sectorului de retail si pot servi pentru activitati si operatiuni diverse, precum deschiderea de cont, plata facturilor sau refiunantari, insa nu servesc operatiunilor pentru companiii sau de schimb valutar", a explicat presedintele executiv al Alpha Bank Romania, Sergiu Oprescu.

El a adaugat ca "dezvoltarea slaba a spatiilor comerciale din Romania va atrage numeroase investitii in acest segment in urmatorii ani".

Oprescu a exemplificat ca suprafata de centre comerciale din Romania raportata la mia de locuitori este de 10 mp, spre deosebire de 130 mp in Italia, 230 mp in Franta sau 330 mp in Suedia si cu mult sub media europeana.

Citeste si:

In Bucuresti exista in prezent 143.000 mp utilizati de centrele comerciale, respectiv 70 mp la mia de locuitori, si se estimeaza ca va creste la 700.000 mp in urmatorii doi-trei ani, respectiv 340 mp pe mia de locuitori, ceea ce ar marca o apropiere de alte capitale est europene.

Astfel, in Budapesta suprafata spatiilor comerciale este de 270 mp la mia de locuitori, in Praga de 380 mp, iar in Varsovia 790 mp.