Analistii mizeaza pe mentinerea dobanzii cheie la 10% dupa sedinta de politica monetara a BNR din 31 iulie, decizie care nu va avea un impact semnificativ pe cursul de schimb, si considera ca regulamentul privind creditarea populatiei va tine locul altor masuri administrative.
"Ca scenariu de baza, ma astept la o mentinere a dobanzii de politica monetara la nivelul actual, deoarece aceasta a fost deja folosita la capacitatea maxima, iar majorarea preturilor administrate mai greu poate fi controlata prin parghia dobanzii", a declarat, citat de NewsIn, economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel.

Pe de alta parte, el considera ca majorarile anterioare de dobanda cheie s-au reflectat deja in incetinirea creditului pentru populatie in lei, in conditiile in care, pe acest segment, "dobanzile din piata sunt deja de doua cifre".

Anghel nu exclude o majorare cu 0,25 puncte procentuale a dobanzii de politica monetara, dar spune ca aceasta ar avea mai mult "rol de semnal", fara efecte semnificative in sensul calmarii inflatiei.

Analistii sunt de acord ca inflatia va reintra pe o panta descendenta incepand cu luna august, ceea ce pune sub semnul intrebarii eficienta unei noi majorari a dobanzii cheie.

Economistul sef al ING Bank Romania, Ionut Dumitru, crede ca perspectivele inflationiste pentru anul in curs ar face ineficienta o eventuala majorare a dobanzii de politica monetara.

"Nivelul maxim al inflatiei va fi atins in iulie, de 9,4-9,5%, dupa care va scadea cu cate un punct procentual lunar, iar la finalul anului vom ajunge undeva pe la 6,5%. Scaderea inflatiei nu mai justifica deci o majorare a dobanzii", a declarat Dumitru.

Nici economistul sef al Alpha Bank, Ella Kallai, nu considera majorarea dobanzii cheie o masura necesara in actualele conditii economice.

"Dobanda de politica monetara nu se va majora, poate se va intampla acest lucru in urmatoarele sedinte, depinde de cresterea economica. Inflatia va scadea in urmatoarele doua luni, dupa un varf de 9,38% in luna iulie, deci BNR nu are de ce sa majoreze dobanda", a declarat Kallai.

Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist in cadrul ING Bank Romania, se asteapta ca BNR sa mentina dobanda cheie la 10%, dar considera ca o eventuala majorare cu un sfert de punct procentual ar avea ca efect atragerea de capital speculativ si o apreciere a leului, in conditiile in care Romania are deja cea mai ridicata dobanda cheie din UE.

"Ciclul de intarire a politicii monetare a luat deja sfarsit in cele mai multe state din regiune. Vedem exemplul Ungariei. Ar mai exista posibilitatea unei cresteri de dobanda in Polonia, insa si acolo depinde de evolutia cursului de schimb", a spus economistul ING.

Un deficit bugetar de 3% din PIB ar justifica o noua majorare de dobanda cheie in 2008

Pe de alta parte, Chidesciuc sustine ca riscurile de a vedea o noua majorare de dobanda cheie au crescut in ultima vreme si sunt alimentate de posibilitatea ca deficitul bugetar sa depasesca 3% din produsul intern brut (PIB) la sfarsitul anului.

"In ultima vreme au aparut riscuri noi, datorate de exemplu executiei bugetare. Banca centrala este probabil mai ingrijorata de deficitul bugetar, care ar putea sa depaseasca 3% din PIB la sfarsitul anului", a declarat Chidesciuc.

Presedintele Chartered Financial Analyst (CFA), Dragos Cabat, mizeaza pe o mentinere a dobanzii pe 31 iulie si crede ca o viitoare modificare a dobanzii cheie ar putea fi determinata de reactiile in piata ale deciziilor de pana acum.

"BNR va astepta sa vada efectele ultimelor decizii - majorarea salariului minim, cresterea accizelor etc - in urmatoarele doua luni, dupa care va decide, cel mai probabil", a mai spus Cabat.

Noi masuri administrative din partea BNR

BNR nu va opera modificari nici asupra rezervelor minime obligatorii sau provizioanelor, mai cred analistii, actualul proiect de reducere a riscului creditarii populatiei fiind singura parghie administrativa folosita, deocamdata, de banca centrala.

"BNR a adoptat deja niste parghii - norma de restrictionare a creditarii. Efectele majorarii salariului minim asupra inflatiei sunt cunoscute, erau masuri care se stiau", a spus Ionut Dumitru.

Cabat nu exclude o majorare a rezervelor minime obligatorii la valuta, dar considera ca o astfel de masura este improbabila in continuare, daca nu a fost luata deja in primele sase luni ale anului.

Revizuire in sus a prognozei de inflatie

Pe de alta parte, BNR si-ar putea revizui in sus prognoza pe inflatie pentru sfarsitul anului, cu cel mult 0,5 puncte procentuale, de la nivelul actual de 6%.

Inflatia ar putea stagna pana in luna octombrie, dupa care ar urma o evolutie descrescatoare, crede Dragos Cabat, care se bazeaza pe o inflatie de 6,5% la sfarsitul anului.

Directorul de investitii de la InterAmerican Fond de Pensii, Radu Craciun, estimeaza, pentru finalul anului, o rata a inflatiei anuale de 6,4%.

In opinia lui Nicolae Chidesciuc, banca centrala ar trebui sa isi modifice usor prognoza de inflatie pentru sfarsitul anului "la peste 6%", in conditiile in care el estimeaza un nivel de 6,5%.

O eventuala majorare a dobanzii cheie ar aprecia leul

Unii dintre analisti considera ca o eventuala decizie de majorare a dobanzii cheie, intr-una din cele trei sedinte de politica monetara ramase in 2008, ar alimenta asteptarile jucatorilor straini, determinand intrari de capital speculativ in tara si contribuind la aprecierea leului.

Cu toate acestea, Lucian Anghel spune ca, indiferent de decizia BNR privind dobanda cheie, impactul asupra cursului de schimb nu va fi unul semnificativ.

"Atat o majorare, cat si o mentinere a dobanzii de politica monetara ar duce la o usoara apreciere a leului. Institutiile straine se asteapta la o noua majorare a dobanzii de politica monetara, ceea ce poate alimenta aprecierea leului", a adaugat Anghel.

De aceeasi parere este si Chidesciuc, care crede ca o majorare a dobanzii ar atrage capitalul strain catre Romania.

"Daca BNR va decide sa creasca dobanda cheie, va fi o majorare mica, dar va atrage capital strain, ceea ce ar putea duce la o eventuala apreciere a leului. Nu ma astept ca rata dobanzii sa creasca momentan, insa riscul in acest sens a sporit", a adaugat analistul de la ING Bank.

In contrast, Craciun considera ca o mentinere a dobanzii cheie la 10% ar putea "dezamagi" investitorii straini, care anticipeaza o majorare.

"Daca ei se asteapta la o noua majorare a dobanzii cheie, iar BNR va pastra nivelul, va aparea un sentiment de dezamagire in randul investitorilor din strainatate, care ar putea sa isi retraga fluxurile de capital din tara", a mai declarat directorul de investitii de la InterAmerican Fond de Pensii.

BNR a majorat de sase ori dobanda de politica monetara de la sfarsitul lui octombrie pana in prezent, interval in care dobanda cheie a urcat de la 7% la 10%. Ultima majorare a fost facuta la sedinta de politica monetara anterioara, din 26 iunie, cand banca centrala a ridicat nivelul dobanzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 9,75%.

BNR estimeaza, pentru sfarsitul anului, o inflatie anuala de 6%, dar tinteste un nivel de 3,8%, plus sau minus un punct procentual.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri