Moneda nationala nu a mai avut o cotatie atat de joasa din 31 decembrie 2004, cand banca centrala anunta un curs de referinta de 3,9663 lei/euro.

Vineri, BNR afisase un curs de referinta 3,8720 lei/euro.

"Leul s-a depreciat destul de mult, pe o piata cu volume mari, pe fondul sentimentului negativ fata de zona euro, care a primit semnale negative", a spus analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu, citat de NewsIn.

Ea a adaugat ca in piata se speculeaza pe o eventuala interventie a bancii centrale pentru a opri deprecierea monedei nationale, "insa aprecierea a fost pe un interval destul de redus. Mai degraba se poate vorbi de ordine de marcare a profitului".

Leul a deschis sedinta valutara la cotatii apropiate celor de vineri seara, de 3,89 lei/euro, pentru ca apoi sa se prabuseasca cu 9 bani, la cotatii de peste 3,98 lei/euro. Dupa o usoara intarire, moneda nationala a oscilat in jurul nivelului de 3,9450 lei/euro, iar la ora 13:40, bancile cumparau un euro cu 3,9435 lei si il vindeau cu 3,9495 lei.

"Am putea vedea o depreciere puternica a leului intr-o perioada in care ne asteptam la castiguri. Daca legea privind majorarea salariilor in invatamant va fi aprobata si vom vedea si alte sindicate protestand, se va crea un sentiment de instabilitate, o perceptie negativa fata de Romania ce va duce la o depreciere mai puternica", a adaugat Constantinescu.

Citeste si:

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat de BNR arata o depreciere cu peste 11 bani (4,09%) a leului, pana la 2,9054 lei/dolar, de la 2,7912 lei/dolar, cat era vineri.

Pe pietele internationale, dolarul s-a apreciat constant, de la 1,3674 la 1,3542 dolari/euro. La 13:40, ora Romaniei, euro era cotat la 1,3599 dolari/euro.

"Se poate vorbi si de o depreciere puternica a euro in fata dolarului, care a dus la pierderi si pentru monedele emergente", a mai spus Georgiana Constantinescu.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,23% pe an, peste cel de 13,97% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut pana la 15,70% pe an, de la 15,06% pe an, cat era vineri.

Dobanzile overnight au continuat sa urce, pana la 14-15% pe an, nivel mult peste cel al dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an.

Banca centrala a atras 60 milioane lei (15,2 milioane euro) de la doua banci, sub forma de depozit cu scadenta pe 13 octombrie, la o dobanda de 10,25% pe an, egala celei de politica monetara.