Standard & Poor\'s (S&P) a coborat de la \'stabila\' la \'negativa\' perspectiva ratingului Erste Bank si subsidiarei Banca Comerciala Romana (BCR), din cauza impactului regional al crizei financiare mondiale, si a avertizat ca mai ales operatiunile din Romania ar putea crea presiuni suplimentare.
Decizia survine ca urmare a impactului "riscului in crestere ca zona Europei Centrale si de Est si Austria sa fie contaminate de presiunile macroeconomice mondiale", se arata in comunicatul agentiei de evaluare financiara Standard & Poor's, anunta NewsIn.

Agentia de rating a confirmat, de asemenea, ratingurile 'A' si 'A-1' pentru credite pe termen lung si credite pe termen scurt ale grupului bancar Erste.

S&P a revizuit in jos si perspectivele celor mai mari subsidiare ale grupului Erste din afara Austriei, respectiv Banca Comerciala Romana (BCR) si Ceska Sporitelna, din Cehia.

Standard & Poor's a confirmat, totodata, ratingul 'BBB-' pentru credite pe termen lung al BCR si ratingurile 'A/A-1' pentru credite pe termen lung si termen scurt ale bancii Ceska Sporitelna.

"Miscarile de rating reflecta riscurile macroeconomice in crestere create de turbulentele financiare internationale, care ar putea afecta negativ profilul financiar si perspectivele de afaceri ale operatiunilor principale ale Erste Bank in regiunea Europei Centrale si de Est si in Austria", a declarat analistul Markus Schmaus, de la S&P.

"Mai mult decat atat, exista riscuri de contagiune create de criza continua de incredere si de aversiunea accentuata la risc, care ar putea afecta negativ fluxurile internationale de capital si increderea investitorilor", a avertizat Schmaus.

El a mentionat ca mai ales afacerile extinse din Romania si Ungaria ar putea crea presiuni suplimentare asupra Erste, daca mediul economic se inrautateste si mai mult.

Decizia privind perspectiva ratingului Ceska Sporitelna reflecta statutul acesteia de subsidiara principala in cadrul grupului bancar Erste. Data fiind contributia acesteia la castigurile grupului si importanta strategica pentru grupul bancar, ratingurile Ceska Sporitelna sunt echivalate cu cele ale bancii-mama si sunt miscate concomitent.

In privinta deciziei privind perspectiva de rating a BCR, aceasta reflecta ingrijorarile tot mai mari legate de impactul mediului operational dificil din Romania, care ar putea crea presiuni suplimentare asupra solvabilitatii proprii a BCR.

Ca urmare a inrautatirii conditiilor macroeconomice din regiunea central si est-europeana, care ar putea afecta negativ capacitatea Erste de a acorda sustinere viitoare subsidiarelor sale, exista posibilitatea ca nivelul de sustinere al bancii-mama - luat in calculul anterior al calificativului BCR - sa scada, mai avertizeaza S&P.

Erste Bank este foarte sensibila la o schimbare de tendinta in economiile Europei Centrale si de Est, din cauza pozitiei semnificative a bancii in regiune, care i-a adus 60% din profit in primul semestru.

"O miscare negativa de rating ar putea fi efectuata, daca vom asista la o deteriorarea rapida a conditiilor macroeconomice pentru operatiunile principale in Europa Centrala si de Est, care ar putea afecta calitatea activelor si profitabilitatea, mai ales in Romania", atrage atentia Schmaus.

O presiune suplimentara pe leu ar putea, de asemenea, avea efecte negative, luand in considerare ponderea mare a creditului in valuta si dependenta Romaniei de investitiile straine directe, mai avertizeaza analistii de la Standard & Poor's.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri