Moneda nationala a incheiat sedinta de luni in apropiere de 3,74 lei/euro, nivel la care s-a stabilizat dupa o depreciere cu 5 bani de dimineata, in urma deciziei Fitch de retrogradare a Romaniei, evolutia leului contrastand cu cea a altor monede din regiune, care au fluctuat puternic.
"Piata s-a linistit dupa o pierdere apreciabila in deschidere, in urma anuntului Fitch de retrogradare a Romaniei. Probabil ca agentiile de rating nu mai au o credibilitate la fel de mare ca inainte si nu mai influenteaza evolutia leului", a declarat, citat de NewsIn, dealerul Bancii Transilvania, Florin Bota.

Decizia Fitch a depreciat moneda nationala inca dinainte de deschiderea sedintei valutare, pana la 3,75 lei/euro, cu patru bani in depreciere fata de nivelul de vineri seara, leul continuand sa piarda si in primele tranzactii ale zilei pana la 3,7533 lei/euro. Ulterior, leul a fluctuat sub acest nivel, cu o usoara tendinta de apreciere, pana la 3,7350 lei/euro. La ora 16:30, leul se stabilizase in jurul nivelului de 3,74 lei/euro, iar bancile cumparau un euro cu 3,7410 lei si il vindeau cu 3,7470 lei.

Fitch a coborat luni cu doua trepte calificativele Romaniei pentru credite pe termen lung in valuta, de la 'BBB' la 'BB+', si pentru credite pe termen lung in lei, de la 'BBB+' la 'BBB-'‚ motivandu-si decizia prin ingrijorarile cu privire la cadrul de politica macroeconomica a Romaniei si abilitatea tarii de a evita o criza economica si financiara "severa".

In regiune, monedele emergente au reactionat diferit, in functie de anuntul Fitch privind fiecare tara, fluctand insa puternic. Astfel, zlotul a oscilat intre 3,6150 si 3,6670 unitati/euro, intrand dupa-amiaza pe o tendinta clara de depreciere, pana la 3,66 zloti/euro. Dupa o depreciere de pana la 270 forinti/euro, moneda ungureasca a castigat teren pana la 264 unitati/euro, in finalul sedintei forintul reintrand pe o tendinta usoara de depreciere, pana la 265 forinti/euro.

"Monedele emergente nu au avut o tendinta clara si au reactionat in functie de raportul Fitch, zlotul fluctuand intr-un interval destul de larg", a mai spus Bota.

Fitch a scazut si ratingul Ungariei, pastrand insa perspectiva stabila, iar in cazul Poloniei, agentia de evaluare financiara a confirmat atat ratingul, cat si perspectiva asociata.

La cursul de referinta al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a pierdut peste 2 bani (0,57%), pana la 3,7482 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat luni de BNR arata o apreciere a leului cu aproape un ban (0,24%), pana la 2,9066 lei/dolar, de la 2,9135 lei/dolar, cat era vineri.

Pe pietele internationale, a revenit pe o tendinta de depreciere, pana la cotatii de peste 1,29 dolari/euro, dupa o apreciere cu aproape 1%, pana la 1,2780 dolari/euro, in prima parte a zilei. La 16:30, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2872 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,88% pe an, in scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 13,92% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut la 16,93% pe an de la 17,47% pe an, cat era vineri.

Dobanzile de tip overnight au coborat semnificativ, la 12% pe an, insa au ramas peste dobanda de politica monetara, de 10,25% pe an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri