Pragul minim de garantare a depozitelor in bancile din UE ar putea fi de 50.000 euro incepand cu 30 iunie 2009, urmand ca din 31 decembrie 2011 plafonul sa ajunga la 100.000 euro, potrivit unui proiect de Directiva europeana prezentat in consiliul Ecofin de la Bruxelles.
Secretarul de stat in cadrul MEF, Eugen Teodorovici, a sustinut initiativa Bancii Europene de Investitii (BEI) de a creste sprijinul financiar acordat intreprinderilor mici si mijlocii, precum si cel din domeniul energiei si schimbarilor climatice, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), care a prezentat concluziile reuniunii din 2 decembrie, scrie NewsIn.

In acelasi timp, oficialul MEF a atras atentia asupra sectorului auto si a necesitatii cresterii sumelor alocate pentru acest sector, avand in vedere costurile ridicate pe care le presupune adaptarea la regulile privind emisiile de carbon, se mai arata in comunicat.

Pachetul financiar promovat prin intermediul BEI in domeniul energiei si schimbarilor climatice trebuie sa includa si mecanisme de garantare a imprumuturilor accesate de producatorii auto, care au un rating speculativ, mai ales in actualele conditii de piata, potrivit MEF.

In cadrul sedintei, s-a mai discutat despre flexibilizarea regulilor de accesare a fondurilor structurale. "In conditiile financiare dificile actuale, consider bine venita posibilitatea ca statele membre sa cheltuiasca in prima faza fondurile europene, iar co-finantarea nationala aferenta sa fie pusa la dispozitie la final", a declarat Eugen Teodorovici, citat in comunicat.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri