Dobanda creste progresiv pe fiecare interval de 30 de zile, de la 14% pe an la 15% pe an, ajungand la 16% pe an la scadenta.

Super 90 este un produs care permite clientilor nevoiti sa-si retraga banii, inainte de termen, sa poata pastra totusi dobanda acumulata pana la momentul retragerii. “Daca banii sunt retrasi dupa 75 de zile se pastreaza dobanda de 14% platita pentru primele 30 de zile, dobanda de 15% platita pentru urmatoarele 30 de zile si in plus dobanda de 16% pentru zilele incheiate din ultimul interval de 30 de zile”, spun reprezentantii bancii.

Depozitul se adreseaza atat persoanelor fizice, cat si micilor companii, iar suma minima de constituire a depozitului este de 2.000 de lei. Oferta este valabila pentru depozitele constituite din fonduri noi pana la 31 martie 2009. Produsul este disponibil in intreaga retea de unitati Bancpost.

Depunerile constituite in depozitul Super 90 sunt garantate de Fondul Pentru Garantarea Depozitelor in Sistemul Bancar in conformitate cu prevederile legii.

Bancpost nu este singura institutie financiara de pe piata locala ce mizeaza pe dobanzile progresive, alte doua banci elene lansand oferte similare.

Citeste si:

Emporiki Bank a lansat in luna ianuarie un depozit cu dobanda progresiva in lei, euro si dolari - pentru care plateste dobanzi de pana la 24% pe an pentru economiile in lei si 10% pentru cele in euro - si un depozit cu plata dobanzii in avans, de pana la 11,5% pe an la lei.

Si Piraeus Bank Romania a lansat anul trecut un depozit - Crescator - cu dobanda progresiva de pana la 17% pentru economiile in lei, respectiv la 10% pentru cele in euro, cu o perioada de maturitate de 6 si 12 luni, oferta vizand populatia.

Bancpost este controlata de grupul elen EFG Eurobank, care detine 77,56% din capitalul social, in vreme ce patru societati de investitii financiare (SIF) detin cumulat putin peste 20% din actiunile bancii.

EFG Eurobank a obtinut in primele noua luni din 2008, la nivelul diviziei din Romania, un profit dupa plata taxelor si intereselor minoritare de 35 milioane euro, in crestere cu 133% fata de perioada similara din 2007.

In afara de Bancpost, EFG Eurobank mai detine in Romania si alte companii: Euroline Retail Service IFN, EFG Eurobank Mutual Funds Management Romania SAI, EFG Eurobank Finance, EFG Eurobank Securities, EFG Eurobank Leasing, EFG Eurobank Property Services sau EFG IT Shared Services.