Moneda nationala incheie sedinta de vineri la 4,13 lei/euro, recuperand partial din terenul pierdut peste zi, cand cursul a urcat peste 4,14 lei/euro, in conditiile in care regiunea a avut o evolutie usor decorelata.
In debutul sedintei, euro se tranzactiona cu 4,12 lei, pentru ca, in prima parte a zilei sa castige teren in fata monedei nationale, pana la 4,1414 lei/euro. Ulterior, cursul a reinceput sa coboare, iar la 16:25 bancile cumparau un euro cu 4,1340 lei si il vindeau cu 4,1410 lei, potrivit NewsIn.

In regiune, zlotul polonez a oscilat puternic in prima parte a zilei, intre 4,3410 si 4,3735 unitati/euro, pentru ca, in a doua parte a zilei, cursul sa se stabilizeze la 4,35 unitati/euro.

Forintul unguresc a avut o evolutie mai putin agitata, castigand teren de la 279,96 unitati/euro la aproximativ 277 unitati/euro.

Cursul de referinta al BNR a urcat vineri cu un ban, la 4,1380 lei/euro, comparativ cu nivelul de 4,1281 lei/euro, minim al ultimei luni, afisat joi.

Fata de dolarul american, cursul de referinta marcheaza o apreciere a monedei nationale cu peste 1 ban (0,39%), pana la 3,0886 lei/dolar, de la nivelul de joi, de 3,1007 lei/dolar. Referinta leu/dolar afisata vineri este un minim al ultimei luni, un nivel mai scazut nemaifiind atins din 6 aprilie, cand BNR afisa o cotatie de referinta de 3,0710 lei/dolar.

Pe pietele internationale, moneda americana a continuat sa piarda teren in fata euro, ajungand la 1,3516 dolari/euro. La 16:25, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,3490 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,95% pe an, in usoara scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 9,24% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut la 9,45% pe an, de la nivelul de joi, de 9,74% pe an.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele interbancare pentru o zi, de tip overnight, au coborat usor la 9-9,50% pe an, dar raman in apropiere de noua dobanda de politica monetara, de 9,5%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri