La finalul anului trecut, valoarea provizioanelor constituite de banci era de 7,59 miliarde lei.

In aprilie, provizioanele constituite de bancile romanesti au crescut cu 3,7% fata de luna precedenta, cand nivelul acestora era de 10,25 miliarde lei (2,42 miliarde euro).

Fata de finalul lui aprilie 2008, cand se situau la 4,62 miliarde lei, provizioanele au crescut cu 130,1%, mai arata datele BNR.

Aproximativ 81,5% (8,66 miliarde lei) din provizioanele de la finalul lui aprilie erau pentru imprumuturile clasificate ca pierdere, reprezentand credite cu restante mai mari de 90 de zile.

In cazul creditelor substandard, provizioanele au ajuns la 431,7 milioane lei in perioada mentionata, nivel usor mai redus fata de finalul lui martie, in timp ce pentru creditele indoielnice, bancile si-au sporit provizioanele la 585 milioane lei, mai arata datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Pentru creditele clasificate ca standard, provizioanele au scazut de asemenea usor la finalul lunii aprilie fata de martie, la 490 milioane lei,de la 526,1 milioane lei, in timp ce pentru imprumuturile in observatie, bancile au provizionat 465 milioane lei, nivel de asemenea in scadere usoara fata de luna anterioara.

Rezultatele financiare publicate de bancile romanesti pentru primul trimestru au fost puternic marcate de cresterea provizioanelor, care au afectat profiturile.

Bancherii au pus mai multi bani pentru vremuri grele

Bancherii au pus mai multi bani pentru vremuri grele