Leul s-a apreciat pe piata interbancara de la 4,2980 la 4,2920 lei/euro, cel mai scazut nivel din ultima saptamana, dupa decizia surpriza a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) de a diminua rata rezervelor minime obligatorii la pasivele in valuta de la 30% la 25%.
"Leul s-a apreciat de la 4,2980 la 4,2920 lei/euro sub efectul deciziei BNR, dar cursul a reinceput ulterior sa dea semne de depreciere, din cauza instabilitatii politice", a declarat, citat de NewsIn, dealerul Bancii Comerciale Romane Narcis Noaghea.
Astfel, leul a avut tendinta sa se aprecieze in primele tranzactii, dar a fost cotat aproape toata ziua intre 4,2980 si 4,30 lei/euro. Dupa anutul BNR, moneda nationala a castigat teren pana la 4,2920 lei/euro, dupa care s-a depreciat treptat la 4,2980 lei/euro.
Consiliul de administratie al bancii centrale a decis luni, intr-o sedinta surpriza, sa coboare rata rezervelor minime obligatorii la pasivele in valuta cu scadenta reziduala mai mica de doi ani ale bancilor de la 30% la 25%, argumentand decizia prin "amanarea intrarilor programate de fonduri externe", respectiv a celor de la Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE).
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Te-ar putea interesa și: