Utilizatorii de carduri constata ca tot mai multe bancomate desemnate sa elibereze lei noi ofera de fapt lei vechi. Nu exista asadar suficienta masa monetara noua pentru alimentarea automatelor bancare. "La nivelul Asociatiei Romane a Bancilor s-a pus aceasta problema. S-a discutat si cu BNR. Este unul dintre motivele pentru care, anticipand acest risc, la banca nostra, ATM-urile nu au fost trecute pe lei noi", ne-a declart, ieri, Dan Pascariu, prim-vicepresedintele ARB si presedintele HVB Bank Romania.

Cea mai mare banca din sistem avea, la momentul denominarii, 200 de bancomate reglate a fi alimentate cu lei noi, raspandite in Bucuresti, in capitalele de judet si alte cateva orase mari ale tarii. Astazi, ,numarul acestora variaza intre 100 si 200, in functie de cantitatea de numerar de lei noi pe care banca o are la dispozitie", ne-au precizat surse ale biroului de presa al BCR. Ca o constatare generala, banca are, in prezent, mai putine ATM- uri reglate pe lei noi decat la 1 iulie. In lipsa leilor grei, caseta din interiorul bancomatului este reglata pentru dimensiunea leilor vechi.

O situatie asemanatoare se inregistreaza si la BRD Societe Generale, care a pornit la denominare cu 125 de bancomate pentru lei noi. ,Nu am putut tine ritmul asa cum ne-am propus pentru ca, din pacate, alimentarea cu moneda noua a fost mai putin favorabila. Drept urmare, unele bancomate prevazute pentru lei noi au fost readaptate la leii vechi", a declarat ieri ziarului nostru Petre Bunescu, director general adjunct al BRD Societe Generale. De precizat ca o banca se alimenteaza de la BNR daca nu are suficient numerar in casierii. O solicitare de numerar de la banca centrala este onorata acum intr-o anume structura: 25% in moneda noua si restul in lei vechi, de care, de cele mai multe ori, banca comerciala nu are nevoie si pentru care plateste fara rost o taxa de alimentare.

A treia banca din sistem, Raiffeisen Bank Romania, nu a avut in acest interval de timp nici un bancomat adaptat la lei noi. ,In ianuarie 2006 vom incepe un program de trecere treptata a celor peste 750 de ATM-uri proprii pe lei noi, decizie bazata pe faptul ca moneda noua nu a prea iesit pana acum pe piata", ne-a precizat Iulian Dascalescu, manager Departamentul Tranzactii din RZB. BNR considera ca se afla in grafic cu alimentarea cu noua moneda, iar daca exista o problema, aceasta apartine bancilor comerciale. ,Nu a fost refuzata nici o banca care a solicitat alimentarea cu moneda noua. Din necesarul de numerar in circulatie pana acum, leii noi au fost introdusi in proportie de 35%. La sfarsitul anului, procentul va depasi 50%", precizeaza Mugur Stet, purtatorul de cuvant al BNR. De fapt, problema tine de procentul prea mic care revine leilor noi in suma solicitata BNR-ului de bancile comerciale.