Compania Samsung Electronics, al treilea producator mondial de telefoane mobile, a anuntat, luni, ca estimeaza vanzari de 130 de milioane de dispozitive anul viitor, cu 10% mai mult decat in acest an, transmite Reuters citata de NewsIn.

"Estimam ca, anul viitor, vom vinde 130 de milioane de telefoane mobile", a declarat presedintele filialei de telecomunicantii a Samsung, Lee Ki-tae, in cadrul reuniunii ITUTelecom World 2006, desfasurata la Hong Kong.

Lee a declarat ca Samsung, care se afla in competitie cu Nokia sau Motorola, si-a estimat vanzarile la 118 milioane de telefoane mobile in acest an.

Aceasta este prima data cand Samsung publica previziuni pentru vanzarile de telefoane mobile in 2007.

Compania si-a imbunatatit previziunile pentru anul acesta, deoarece reprezentantii Samsung au declarat, anterior, ca estimeaza vanzarile pentru 2006 la 115 milioane de telefoane.

Citeste si:

Previziunile pentru vanzarile din 2007 plaseaza compania in conformitate cu estimarile proprii, facute luna trecute, care indicau o crestere de 10% a vanzarilor de pe piata globala a telefoanelor mobile, ca intreg. Samsung mai anunta, la acea vreme, ca va depasi, anul viitor, cresterea globala a vanzarilor de telefoane mobile.

Filiala Samsung pentru telefoane mobile se afla in proces de refacere, in prezent, dupa un prim semestru dificil, in care vanzarile companiei au fost afectate de succesul telefonului cu clapa Motorola RAZR si al unei noi serii de telefoane foarte sofisticate lansate peste vara.

Inaintea acestor previziuni, actiunile Samsung si-au apreciat cu 0,16%, mai scrie Reuters.