Exporturile de produse si servicii IT au crescut, anul trecut, cu 46% fata de 2005 si au atins 500 de milioane de dolari, iar, in 2007, se estimeaza ca valoarea lor va ajunge la un miliard de dolari, a declarat ministrul delegat pentru economie si comert, Iuliu Winkler,.

Zsolt Nagy, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei a adaugat ca sectorul tehnologiei informatiei si comunicatiilor a reprezentat, anul trecut, 4,19% din produsul intern brut.

"Aderarea la Uniunea Europeana reprezinta un punct de discontinuitate, insa cu efect pozitiv in sectorul tehnologiei informatiei si comunicatiilor", a declarat Iuliu Winkler. Cresterea exporturilor de produse si servicii IT reflacta dezvoltarea accelerata a acestui sector in economia romaneasca, mai ales in conditiile in care, anul trecut, cresterea generala a exporturilor a fost de 17% fata de 2005, a completat el.