Telemobil a anuntat lansarea serviciului de roaming pentru abonatii proprii. Noul serviciu oferit de Zapp este de tip interstandard (intre reteaua Zapp CDMA 450 MHz si retele GSM 900 & 1800 MHz din intreaga lume) si permite conectarea la retele mobile din peste 160 de tari.

Pentru a putea beneficia de serviciul roaming, abonatul trebuie sa achizitioneze Pachetul Zapp Roaming, ce include o cartela SIM care cuprinde toate datele asociate profilului de client Zapp si instructiunile de utilizare a serviciului in afara tarii.

“Dezvoltarea mai departe a acestui serviciu, precum si lansarea unor noi servicii in acest segment va ramane pentru noi o prioritate atata vreme cat reusim prin lansarea de noi produse si servicii sa venim in sprijinul nevoilor de comunicare ale clientilor nostri”, a declarat pentru Wall-Street Cristina Brezeanu, Roaming Manager Zapp.

In 2007, compania va continua sa se dezvolte atat partea de date cat si cea de voce prin lansarea de noi produse si servicii bazate pe noi tehnologii.

“Intr-o prima faza, vom implementa o evolutie la tehnologia noastra de date EVDO – REV A- evolutie care ne va permite sa crestem viteza de transmisie de date pana la 3.1 Mbps. Intr-o a doua faza, la inceputul lui 2008, vom lansa servicii 3G care ne vor premite sa devenim si mai competitivi pe acest segment. In plus, in acest an vom lansa si servicii pre paid”, ne-a declarat Cristina Brezeanu.

Citeste si:

Pentru moment, oficialii companiei privesc serviciul de roaming ca un serviciu cu valoarea adaugata pentru clientii Zapp si nu neaparat ca o noua sursa de venit. “Dar datorita tarifelor foarte avantajoase prevazute in majoritatea situatiilor, estimam ca acest serviciu sa fie bine primit de catre abonatii Zapp”, au completat reprezentantii Zapp.

Convorbirile efectuate in roaming beneficiaza de tarif unic/minut pentru fiecare dintre cele doua zone de tarifare, tariful fiind aproape in majoritatea situatiilor foarte accesibil comparativ cu alte oferte de roaming similare.

Astfel din Zona 0, zona cu cel mai mare interes si care cuprinde tarile Europene, Australia, Israel si Turcia, abonatii Zapp pot acum sa sune in reteaua Zapp cu 0,49$/min si din Zona 0 in Zona 0 pentru 0,79$/min. Apelurile primite din Zona 0 costa 0,49$ pe minut.

In Zona 1, care cuprinde toate celelalte tari, apelul catre reteaua Zapp costa 0,99$/min, Zona 1 catre Zona 0 costa 1,49$/min si un apel primit din Zona 1 costa 1,09$/min.

Pachetul Zapp Roaming este disponibil comercial in toata reteaua de vanzari Zapp (magazine proprii, parteneri si forta de vanzari directe), la un pret de 10 USD (plus TVA).