Compania Xerox a afisat un profit de 233 milioane dolari, respectiv 24 centi/actiune, in crestere fata de 200 milioane dolari, adica 20 centi/actiune, care reprezinta castigul companiei din perioada echivalenta din 2006, informeaza NewsIn, citand Reuters.

Profitul Xerox a fost de 22 centi/actiune, cu excluderea costurilor unice, cu un cent mai mult fata de estimarile medii ale analistilor, potrivit Reuters Estimates.

Compania cu sediul in Stamford, Connecticut a anuntat la inceputul acestei luni ca va cumpara firma Global Imaging Systems pentru 1,5 miliarde dolari. Xerox a afisat un profit constant in ultimii ani.

Cotatia actiunilor Xerox de la inchiderea sedintei de tranzactionare de la New York a fost de 18,08 dolari/actiune si a crescut cu 6% de la inceputul acestui an. La inceputul acestei luni, actiunile Xerox au atins cotatia maxima din aproape sapte ani.