Dell aduce pe piata laptopuri cu unitati de stocare de tip flash (SSD) in loc de drive-uri hard-disk (HDD), care sunt de doua ori mai rezistente la socuri decat echipamentele mecanice, a anuntat compania intr-un comunicat.
Dispozitivele solid state (SSD) oferite de Dell sunt produse de compania SanDisk si au o capacitate de stocare de 32GB. Noile drive-uri au aceeasi forma si marime ca si dispozitivele HDD si utilizeaza aceiasi conectori pentru integrarea in sistemele existente.
Spre deosebire de hard-disk-urile traditionale, care utilizeaza platane rotative si capete de citire/scriere, echipamentele SSD nu includ piese in miscare. Dell estimeaza ca drive-urile SDD reduc de trei ori si jumatate probabilitatea defectiunilor in comparatie cu drive-urile mecanice standard. Potrivit analistilor companiei Gartner, pana la 45% din totalul problemelor de functionare ale sistemelor notebook sunt cauzate de defectarea hard-disk-urilor.
Dell este unul dintre cei mai importanti furnizori globali de sisteme si servicii IT si se situeaza pe pozitia 34 in topul Fortune 500.
Dell lanseaza laptopuri cu unitati de stocare de tip flash
Te-ar putea interesa si: