Pâinea, un aliment de bază cu valoare nutrițională
Pâinea este unul dintre cele mai vechi și mai consumate alimente din lume și rămâne un reper pe masa românilor. Este o sursă importantă de carbohidrați complecși, care furnizează energie organismului pe parcursul zilei. Variantele integrale sau cu cereale aduc în plus fibre, vitamine din complexul B și minerale precum fierul și magneziul.
Consumată în cantități adecvate, alături de legume, proteine și grăsimi sănătoase, pâinea poate face parte dintr-o dietă variată și echilibrată. Fibrele din cerealele integrale contribuie la senzația de sățietate și la buna funcționare a digestiei.
98% Nutriție Pozitivă în portofoliul de consum zilnic
Grupo Bimbo își reformulează rețetele din 2008 pentru a oferi produse și mai hrănitoare, fără a renunța la gust. Potrivit Raportului Anual Integrat 2025, „Sărbătorim ceea ce ne unește”, rezultatele de până acum sunt:
- 98% dintre produsele de consum zilnic au un profil nutrițional optim în categoria lor, adică cel puțin 3,5 din 5 stele pe sistemul Health Star Rating (Australia și Noua Zeelandă);
- 48% din vânzările nete totale ale grupului provin din produse cu calitate nutrițională optimă;
- 100% dintre produsele de consum zilnic nu conțin coloranți artificiali, iar 99% nu conțin arome artificiale; obiectivul este ca întregul portofoliu global să fie fără coloranți artificiali până la finalul lui 2026.
Progresul vine din creșterea conținutului de fibre, proteine, cereale integrale și vitamine, și din reducerea sodiului, a zahărului adăugat și a grăsimilor saturate și trans.
Eforturile au fost recunoscute și internațional: Access to Nutrition Initiative a clasat Grupo Bimbo pe locul al patrulea între companiile alimentare din lume în indexul său din 2024, cu cel mai mare scor la categoria „Nutriție accesibilă”.
Declarații
„Pâinea a fost mereu în centrul mesei românilor, iar de Ziua Mondială a Pâinii vrem să amintim că ea poate fi și o alegere hrănitoare. Faptul că 98% dintre produsele noastre de consum zilnic au un profil nutrițional optim arată că gustul și nutriția pot merge mână în mână. Acesta este angajamentul pe care îl ducem mai departe și în brutăriile noastre din România”, a declarat Ionuț Ilie, General Manager, Bimbo Romania.
„Pentru noi, a face pâine înseamnă să hrănim familiile în fiecare zi, iar asta vine cu responsabilitate. De aceea ne îmbunătățim rețetele cu grijă: le îmbogățim cu fibre și cereale integrale, punem mai puțină sare și mai puțin zahăr și renunțăm la coloranții artificiali. Ziua Mondială a Pâinii este un bun prilej să ne amintim cu toții că pâinea are un loc firesc într-o alimentație echilibrată”, a declarat Ioana Cristea, Corporate Communication Manager, Bimbo România.
„Din 2008 ne transformăm rețetele cu scopul de a oferi în continuare produse hrănitoare și gustoase”, a declarat Patricia Villalobos, Global Leader of Research and Development, Grupo Bimbo.
Dincolo de nutriție, Grupo Bimbo își continuă angajamentele de sustenabilitate: peste 500.000 de hectare de grâu, porumb și cartofi cultivate prin practici de agricultură regenerativă, 100% energie electrică din surse regenerabile și 99% din ambalaje care îndeplinesc standardele de reciclabilitate.
Despre Grupo Bimbo
Grupo Bimbo este lider mondial în industria panificației. Compania, fondată în 1945, are o prezență în peste 37 de țări din America, Europa, Asia și Africa și se concentrează pe producția și distribuția de produse de baking. În România, sub umbrela grupului se află branduri apreciate și iubite de români, precum: Vel Pitar, French Toast, Poieni, Domnească, Dor, Gran Natur și Takis.
Contact media
Bianca Croitoru – FCB Bucharest 0739 674 503 · [email protected]