IBM a anuntat ca dezvolta tehnologia necesara pentru sistemul “Sequoia”, care va fi destinat Departamentului Energiei (DOE). Proiectul se va incheia in 2011, anunta NewsIn.

IBM estimeaza ca puterea de procesare a lui Sequoia o va depasi pe cea combinata a primelor 500 cele mai perfomante computere din lume. Sistemul va contine mai mult de 1,6 milioane microprocesoare, ce vor fi asezate in 96 de cutii de marimea unui frigider.

Sequoia va avea un consum energetic de 6 megawati pe an, echivalentul energiei consumate de 500 de gospodarii americane intr-un an. Inainte de terminarea sistemului Sequoia, specialistii de la IBM vor construi “Dawn”, un sistem capabil de 500.000 de miliarde de calcule pe secunda.

Citeste si:

Principalul scop al Sequoia este de a derula simulari complexe pentru cercetari in domeniul armelor nucleare. Acesta le va ingadui oamenilor de stiinta sa determine daca armele nucleare sunt sigure si vor functiona conform cerintelor Administratiei Nationale pentru Securitate Nucleara.

IBM a anuntat ca Sequoia va fi de asemenea folosit pentru cercetari in domeniul astronomiei, energiei, genomului uman si schimbarilor climatice.