Sanctiunile planuite de guvernul britanic ar urma sa-i vizeze, in principal, pe cei care descarca ilegal fisiere ce contin, mai ales, muzica si filme, conform NewsIn.

Potrivit presei britanice, autoritatile ar fi fost convinse sa sustina introducerea de sanctiuni dure impotriva pirateriei de o serie de persoane care au facut lobby pentru oameni importanti din industria muzicala si cinematografica.

Tom Watson, un inalt oficial al guvernului britanic, a criticat insa propunerile de sanctionare a pirateriei online, catalogandu-le drept extreme, si a facut apel pentru o abordare mult mai ponderata in ceea ce ii priveste pe cei care doar descarca materiale aflate sub protectia copyright-ului.

El a mai precizat ca mult mai grave sunt actiunile celor care fac posibila descarcarea ilegala de pe internet a muzicii si a filmelor si ca mai degraba acestia ar trebui pedepsiti.

Interventia lui Watson a venit la putine zile dupa ce Pirate Party, partidul suedez ce urmareste legalizarea pirateriei pe Internet, si-a anuntat deschiderea unei filiale in Marea Britanie. Pirate Party, care are un reprezentant si in Parlamentul European, a adunat cate 100 de adepti pe ora in randul britanicilor, de la infiintarea filialei.

Descarcarea ilegala a muzicii si filmelor de pe Internet este o practica obisnuita pentru un britanic din 12.