Guvernul finlandez a propus ca activele statului grec sa fie transferate intr-o companie holding inregistrata la Luxembourg, care sa le administreze ca garantii pentru noi imprumuturi catre Grecia, potrivit unui document obtinut de Reuters.
Planul, pus la punct in iunie, reprezinta un element central al solicitarilor facute de Finlanda in schimbul imprumuturilor care urmeaza sa fie acordate Greciei in cadrul noului acord international de "salvare" a statului elen, informeaza Mediafax.

Daca nu se va ajunge la un compromis in privinta revendicarilor, Finlanda ar putea iesi din acordul pentru Grecia, declansand o noua runda de haos pe pietele financiare.

Desi imprumutul acordat Greciei de Finlanda este relativ mic, ratingul de credit triplu-A al statului nordic da mai multa greutate programului de finantare externa de 109 miliarde euro convenit de liderii europeni, FMI, Atena si creditorii privati ai statului elen.

Finlanda a cerut, la scurt timp dupa incheierea acordului pentru Grecia, ca statul elen sa ofere garantii colaterale in schimbul imprumutului luat de la guvernul de la Helsinki. Mai multe state, printre care Austria, Olanda, Slovenia si Slovacia au venit ulterior cu solicitari similare.

Oficialii finlandezi descriu, in documentul citat de Reuters, cum agentia de privatizare a Greciei ar putea autoriza transferul de active catre o companie holding din Luxembourg, proprietatile urmand apoi sa fie folosite drept garantii pentru imprumuturi.

Agentia de privatizare ar fi singurul actionar al companiei holding, insa actiunile ar fi tinute in custodie de un tert, iar compania ar functiona sub legislatia luxemburgheza.

Guvernul elen a respins deja sugestiile de a oferi terenuri sau actiuni detinute de stat la diverse companii drept colateral pentru imprumuturi.
Propunerea Finlandei ar limita autonomia Atenei in privinta administratiei financiare si privatizarilor.

De asemenea, Helsinki-ul propune varianta securitizarii activelor dupa transferul catre compania holding din Luxembourg, astfel fiind posibila folosirea fluxului de numerar generat de un activ drept garantie pentru imprumuturi.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri