Presedintele Airbus, Christian Streiff, a amenintat ca isi va da demisia in cazul in care compania mama EADS nu ii acorda mai multa putere pentru a scoate din criza producatorul de avioane.
Potrivit cotidianului "Financial Times", Streiff, care ocupa de numai trei luni acest post, vrea o mai mare autonomie si se opune planurilor companiei franco-germane EADS de a exercita un control mai mare asupra Airbus.
"Vreau atributiile oricarui director executiv, a spus presedintele Airbus, adaugand ca daca nu i se da posibilitatea de a aplica planul sau de recuperare nu are nici un rost sa ramana in aceasta functie", a completat acesta, informeaza Rompres.

Potrivit unei alte surse, mai apropiata actionarului german al Airbus, Streiff stia, inainte de a veni in companie, ca a fost decisa, de catre Consiliul de Administratie, o mai mare integrare a companiei, dupa problemele de anul trecut. Asta inseamna ca Streiff, francez de nationalitate, trebuie sa conlucreze intotdeauna cu Tom Enders, copresedintele executiv german al EADS, care are puterea de a lua decizii importante.

Potrivit unor surse franceze, Streiff are sprijinul Guvernului si al ministrului francez de Finante, Thierry Breton, care l-au convins saptamana trecuta sa nu arunce prosopul.Alte surse semnaleaza ca Streiff si-ar fi inaintat demisia lui Louis Gallis, copresedintele executiv francez al EADS.

Presedintele producatorului aeronautic european Airbus, Christian Streiff, si-a fixat un termen de patru luni pentru a pune in aplicare planul de restructurare a companiei, a informat duminica saptamanalul Le Journal du Dimanche", citat de agentia EE. Criza prin care trece Airbus, din cauza intarzierii cu doi ani a programului privind avionul gigant A380 si a problemelor legate de avionul militar A400M, va fi analizata de presedintele francez, Jacques Chirac, si de cancelarul german, Angela Merkel, joia viitoare, la Paris, in cadrul unei reuniuni franco-germane.

Punctul cel mai sensibil este legat de o restructurare a sectorului industrial al companiei. Streiff are in vedere sa treaca in revista fabricile grupului, dintre care sapte se afla in Germania, patru in Franta, trei in Spania si doua in Marea Britanie, semnaleaza saptamanalul francez. Fabricile mai putin rentabile vor fi inchise sau cedate unor subcontractori.

Streiff doreste, de asemenea, "specializarea fabricilor de asamblare" de la Toulouse (Franta) si Hamburg (Germania), ceea ce provoaca neliniste in cele doua orase. Airbus are 57.000 de angajati, din care 21.400 in Franta si 19.968 in Germania. Pentru a evita o scadere a motivatiei angajatilor, Streiff a promis ca eforturile planurilor sale de restructurare vor fi impartite echitabil intre tarile implicate. Botezat "Power 8", planul prevede o reducere a costurilor cu 2,1 miliarde euro pana in 2010.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri