Parlamentul Marii Britanii a aprobat luni, fara niciun amendament, legislatia pentru declansarea Brexit, potrivit News.ro.

Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea sa se reuneasca pe 6 aprilie intr-un summit vizand sa defineasca ”liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor cauta sa faca corp comun in fata britanicilor, susceptibili sa exploateze disensiunile din cadrul blocului.

Intre subiectele fierbinti va figura factura de iesire din UE. Bruxellesul ar putea sa le ceara britanicilor pana la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o suma care corespunde angajamentelor pe care Londra si le-a asumat deja in privinta contributiei la bugetul european.

Citeste si:

Situatia celor trei milioane de europeni instalati peste Canalul Manecii va trebui, de asemenea, sa fie transata. Theresa May a refuzat, pentru moment, sa le garanteze drepturile, inainte sa obtina asigurari similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care traiesc in UE.

Negocierile ar urma sa dureze doi ani, insa sarcina va fi titanica pana se va ajunge la capatul ”divortului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.

Ipoteza unui esec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusa.

Sursa foto: Shutterstock/ lazyllama