Bursa londoneza London Stock Exchange (LSE) se afla in discutii cu al doilea sau actionar, magnatul american al sectorului imobiliar Samuel Heyman, care va incerca sa ajunga la un acord in cadrul intentiei de preluare a bursei londoneze de catre Nasdaq, conform The Observer, relateaza AFP.
Saptamanalul The Observer citeaza un purtator de cuvant al LSE, care a afirmat ca discutiile cu Samuel Heyman "sunt in desfasurare", acesta detinand o participatiune de 10,07% din London Stock Exchange.

Conform unei surse londoneze, Heyman a declarat grupului LSE si bursei electronice americane Nasdaq ca nu este "un investitor pe termen lung si spera ca cele doua parti vor ajunge la un acord".

Magnatul american ar dori insa ca oferta Nasdaq pentru preluarea LSE "sa fie peste nivelul propus, de 12,34 lire pe actiune", a precizat aceasta sursa.

Grupul bursier american Nasdaq a anuntat joi ca va prelungi pana la data de 26 ianuarie oferta de preluare ostila, in valoare de 2,9 miliarde de lire sterline (4,3 miliarde euro) a LSE, oferta ce a fost recent refuzata de bursa londoneza.

Pana in acest moment, aproximativ 1,3 milioane de actiuni, reprezentand 0,61% din capitalul LSE au fost achizitionate de Nasdaq la valoarea propusa, majorand de la 28,75% pana la 29,36% participatiunea detinuta de Nasdaq din LSE.

Bursa americana mai trebuie sa achizitioneze aproximativ 21% din actiunile LSE pentru a prelua controlul bursei londoneze. Nasdaq a precizat deja ca nu va majora oferta de preluare ostila fara a primi semnale pozitive in acest sens de la grupul londonez.

Detinatorul bursei din New York, NYSE Group, considerat mult timp drept unul dintre principalii parteneri potentiali pentru LSE, se afla in plin proces de fuziune cu bursa pan-europeana Euronext in timp ce alti "petitori" care au dorit un parteneriat cu LSE, printre care Deutsche Boerse, grupul australian Macquarie sau chiar Euronext fusesera toate interesate atunci cand valoarea actiunilor LSE era mult mai scazuta.

Valoarea actiunilor LSE s-a majorat de mai mult de trei ori in cursul ultimilor doi ani, perioada in care a atras si a respins o serie de grupuri interesate de preluarea bursei londoneze. Bursele din lume se afla sub presiunea tendintelor de consolidare, pe fondul cerintelor clientilor, care sunt interesati de servicii globale si de tarife mai scazute.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri