Pfizer, liderul mondial in productia farmaceutica, respinge acuzatiile de neglijenta si sustine ca a actionat in limitele eticii profesionale cand a testat antibioticul Trovan in regiunea nigeriana Kano, in 1996.

Procurorul-sef din Kano, in nordul Nigeriei, a inaintat opt acuzatii de crima tribunalului de stat. Acuzatii sunt Pfizer, subsidiara nigeriana a grupului si opt persoane care lucrau in companie in acea vreme. Prima audiere in acest caz va avea loc in data de 4 iunie.

Pe de alta parte, autoritatile nigeriene au mai deschis un proces civil, prin care solicita daune de peste doua miliarde de dolari companiei Pfizer. "Persoanele acuzate sunt responsabile pentru administrarea unui medicament netestat si neinregistrat unui numar de 200 de pacienti, fara aprobarea parintilor", se precizeaza potrivit NewsIn in documentele juridice, in care se mai adauga ca angajatii Pfizer au actionat "pripit si neglijent".

Potrivit documentelor, "actiunile persoanelor acuzate au periclitat vieti umane prin provocarea unor efecte secundare precum surzirea, pierderea sau afectarea vorbirii, paralizia, afectiunile cerebrale, orbirea sau chiar moartea". Oficialii din Kano au afirmat in repetate randuri, in ultimii ani, ca actiunile Pfizer au provocat moartea unor copii si i-au lasat pe altii cu probleme permanente de sanatate.

Citeste si:

Guvernul nigerian sustine ca Pfizer a ales copii din tabara in care erau tinuti bolnavii in timpul epidemiei si a administrat unei jumatati a grupului Trovan, care era un medicament netestat la acea vreme. Disputa legala se desfasoara de cativa ani. Un judecator federal american a respins, in 2005, cazul in care Pfizer era acuzata ca nu a avertizat corespunzator familiile despre riscurile pe care le implica Trovan, pe motiv ca acesta ar trebui judecat de un tribunal nigerian.

Pfizer sustine ca tratamentul s-a desfasurat in deplina cunostinta de cauza a guvernului nigerian si "intr-un mod responsabil si etic in concordanta cu angajamentul companiei pentru siguranta pacientilor" Reprezentantii companiei au mai spus ca, in momentul izbucnirii epidemiei, Trovan era in stadiul final de testare si fusese incercat pe 5.000 de pacienti.

Ziarul american Washington Post relateaza ca a obtinut documentele interne ale Pfizer, care arata ca cinci copii au murit dupa ce au fost tratati cu Trovan. Cu toate acestea, "nu exista nicio dovada in documente ca medicamentul le-a cauzat moartea. sase copii cu murit in timpul tratamentului cu un medicament echivalent", mai precizeaza ziarul.

Administratia americana alimentara si pentru medicamente "a permis utilizarea Trovan pentru adulti in 1997, insa nu a aprobat medicamentul pentru copiii americani", mai scrie Reuters.