Insa anumiti analisti au declarat ca MOL va folosi aceasta suma pentru a finanta operatiunea de rascumparare de actiuni pentru a contracara o eventuala oferta de preluare din partea grupului austriac OMV.

"In mod clar pietele nu se gandesc la amplasamente de gaze naturale atunci cand aud de acest credit, ci la operatiuni de rascumparare de actiuni", a declarat un analist al Raiffeisen Bank, Akos Herczenik.

Anuntul facut de MOL vine la numai o zi dupa ce surse bancare au declarat ca OMV pregateste lansarea unei oferte de preluare, negociind deja obtinerea unui credit de 13,5 miliarde dolari pentru a finanta aceasta operatiune.

MOL a declarat ca a trimis o scrisoare catre aceste banci privind organizarea creditului, o astfel de operatiune putand fi finalizata de obicei in aproximativ trei-patru luni.

Citeste si:

"Acesta este doar un acord cadru ce are drept scop finantarea de operatiuni", a declarat directorul pentru comunicare al MOL, Szabolcs Ferencz.

Atunci cand a fost intrebat daca aceasta suma va fi folosita pentru operatiuni de rascumparare de actiuni, acesta a precizat ca "totul este posibil...insa acest credit are drept scop finantarea operatiunilor pe termen mediu".

MOL detine peste 80% din piata ungara a benzinariilor si, impreuna cu OMV detine peste 50% din piata destinata marilor consumatori. Cele doua firme detin si primele trei rafinarii ca marime din Europa centrala, iar MOL mai controleaza si producatorul de chimicale TVK.